Sport

Eugen Neagoe a dat de pământ cu arbitrajul la Rapid-U: „Ăsta cum a fost, VAR stins sau nestins?”

Rapid București a câștigat meciul de pe teren propriu cu Universitatea Cluj, scor 1-0, în etapa a opta din Liga 1.

Eugen Neagoe, sursă foto captură video Eugen Neagoe, sursă foto captură video

 

Singura reușită de pe stadionul Giulești a venit în minutul 80, când Marko Dugandzic a transformat un penalty.


Lovitura de la 11 metri a fost acordată de către arbitrul Cătălin Găman pentru un henț al lui Denis Ispas. La finalul partidei, fundașul a recunoscut că mingea l-a lovit în mână.

Antrenorul echipei clujene, Eugen Neagoe (55 de ani), s-a alăturat tehnicienilor care au criticat dur modul în care sistemul VAR intervine la fazele controversate. Este vorba despre Ilie Poenaru și Marius Croitoru.


„N-aș vrea să jignesc pe nimeni, dar este o rușine ce se întâmplă. Chiar o rușine cu VAR-ul! Ba merge, ba nu merge! Eu când am văzut că am probleme cu cititul, mi-am luat ochelari. Ei nici măcar la reluări nu văd dacă e penalty sau nu. Etapa trecută am avut penalty clar. Ăsta cum a fost, VAR stins sau nestins? VAR-ul vede numai când vrea! Henț mai clar decât am avut noi nu există. Tot ce s-a întâmplat după minutul 70 a fost o rușine! Se aruncau în careu, să ceară penalty, la fiecare fază. S-a văzut! Am jucat la echipa de pe primul loc și au avut primul șut pe poartă în minutul 70. Am pierdut cu un șut pe poartă. Sincer, este rușinos. Nimeni nu ia nicio măsură... se supără domnul Vassaras! Păi supără-te! Dar dă penalty dacă este. Ce să facem cu VAR-ul, dacă la fiecare etapă sunt greșeli una după alta? N-am văzut în niciun campionat din lume să stai câte zece minute și să analizezi o fază. Trebuie să dăm telefon la UEFA, la FIFA, să-i întrebăm pe oameni dacă e penalty sau nu este? Nu e prima dată când mi se întâmplă", a spus Eugen Neagoe.

CITEȘTE ȘI:

OFICIAL. Erik Lincar a plecat de la Universitatea Cluj. Șefii clubului: „Îi dorim mult succes în carieră”

FCSB, despre Universitatea Cluj: „Jucăm cu o echipă nou promovată, suntem optimiști”

Un nou transfer la Universitatea Cluj

abonare newsletter