Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, împreună cu Asociaţia Filantropică „Sfântul Onufrie” şi Fundaţia Centrul de servicii sociale „Sfânta Veronica” din satul Dumbrava, judeţul Alba, invită clujenii să ia parte la evenimentul caritabil „Fotbal de aur din suflet pentru copii”, ce va avea loc pe Cluj Arena
Facultatea de Ştiinte Politice, Administrative şi ale Comunicării, din cadrul Universității Babeș- Bolyai, organizează joi, 29 mai 2014,de la ora 14.00, dezbaterea Expert Forum (EFOR) în Cluj, „România, între UE și Eurasia: banii publici, statul de drept și economia reală”.
Pe strada Pădurii, între numerele 16 – 18 a fost instituit sens unic, ca urmare a deciziei Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulaţiei Rutiere şi Pietonale.
Institutul Confucius, din cadrul Universității Babeş-Bolyai, organizează Concursul Naţional de Limba Chineză „Podul Chinezesc” pentru elevi de gimnaziu, în data de 1 iunie.
Jandarmii clujeni vor asigura joi, 29 mai 2014, garda de onoare în memoria eroilor la Monumentul Eroilor de la Muntele Rece şi la Cimitirul Eroilor din municipiul Cluj-Napoca.