Un centru din Cluj-Napoca oferă cazare gratuită bolnavilor refugiați din Ucraina. Până acum, centrul a ajutat românii care erau bolnavi de cancer, dar nu numai.
Un număr de 160 de copii orfani din Ucraina şi însoţitorii acestora au fost îmbarcaţi şi transportaţi, joi dimineaţa cu un zbor spre Antalya, Turcia. Asociația Blondie a asigurat transportul micuților care mulți dintre ei au luat acest drum ca pe o excursie.
„Pământul” a strâns peste 40.000 de lei pentru refugiații din Ucraina. Instalația Lights On a fost expusă timp de două zile la Grădina Botanică din Cluj-Napoca, în scop caritabil. Banii vor fi virați către Asociația O masă caldă.
Cluj-Napoca este în continuă dezvoltare din punct de vedere imobiliar. De multe ori dezvoltările imobiliare înseamnă alungarea celor mai săraci locuitori ai orașului din locuințele lor oricum precare, transformându-i în persoane fără adăpost, susțin activiștii Căși Sociale Acum.
Datele oficiale arată că, până acum, aproape 3.000 de ucraineni refugiați au trecut prin Cluj, dintre care 13 s-au angajat cu contract de muncă. Companiile care i-au angajat vor primi 2.500 de lei în fiecare lună.
Aproape 100 de arhitecţi şi designeri ucraineni şi-au anunţat intenţia de a lucra pentru firme din România, completând un formular online în acest sens.
Refugiații ucraineni pot să devină soluția pentru satele românești nepopulate. Primarii le oferă case și terenuri gratis, dacă vor să se stabilească în România.