Procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România” va demara începând de miercuri, 1 iunie, a anunţat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
Vineri, 27 mai, s-a încheiat etapa de autorecenzare, urmând ca din 31 mai până în 17 iulie să se desfășoare etapa de colectare a datelor din teren, prin interviuri față-în-față la domiciliu.
Comunitatea de pe strada Cantonului riscă să dispară în flăcări! Tot mai multe locuințe improvizate de familii care au fost evacuate în trecut sunt distruse în incendii.
Clujul se situează în top 5 județe cu cele mai bune rezultate privind autorecenzarea online. Peste 67% dintre locuitorii județului au completat chestionarul.
Vineri, 27 mai, este ultima zi în care românii se pot autorecenza și în care pot să primească o zi liberă de la locul de muncă. În Cluj-Napoca, 65% dintre locuitori s-au autorecenzat.
Festivalul Cluj Pride 2022 are loc în luna iunie și se va desfășura pe parcusul a 7 zile. În acest an, marșul pornește din Piața Unirii. Organizatorii au anunțat traseul.