Social

Campanie antidrog la Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca susţine o campanie de conştientizare a comunităţii clujene cu privire la riscurile consumului de droguri.

Astăzi (între orele 11.00 şi 19.00) are loc o expoziţie foto captivantă şi educativă, amplasată în Piaţa Unirii, într-un format sugestiv pentru tematica aleasă, anunţă organizatorii campaniei.

Fotografiile de mari dimensiuni ilustrează obiecte aparţinând unor tineri consumatori / foşti consumatori de droguri şi care sunt reprezentative pentru efectele negative cu care aceştia s-au confruntat. Fiecare fotografie este însoţită de „povestea” reală a obiectului. Expoziţia va fi mobilă şi va fi expusă timp de 6 luni (iulie-decembrie 2014) în diverse locaţii publice din Cluj-Napoca, frecventate de tineri (şcoli, facultăţi, mall-uri, cafenele etc).


Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, pe lângă această expoziţie, voluntarii Asociaţiei Prevenitis participă la o acţiune stradală – Clujenii spun: „Eu nu consum droguri!”. Echipe de tineri voluntari ai Asociaţiei Preventis vor porni din fiecare cartier al oraşului vorbind cu trecătorii despre consumul de droguri, invitându-i la expoziţia foto şi încurajându-i să poarte cu ocazia Zilei internaţionale antidrog un sticker cu mesajul „Eu nu consum droguri!”

Campania este organizată cu prilejul Zilei Internaţionale Antidrog (26 iunie 2014), de către Asociaţia Preventis – ONG cu domeniu de activitate în prevenirea şi consilierea în adicţii, în colaborare cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală, aflată în subordinea Consiliului Local Cluj-Napoca.

abonare newsletter