Social

EXCLUSIV | Elevul acuzat în cazul de agresiune de la Școala de Poliție de Frontieră din Oradea a fost exmatriculat. Răzvan Cîrdei: „Pur și simplu am zgâriat-o la gât!”

Noi detalii apar în cazul reclamat la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea.

Noi detalii apar în cazul reclamat la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea. |  | Foto: Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră Avram Iancu Oradea - Facebook Noi detalii apar în cazul reclamat la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea. | | Foto: Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră Avram Iancu Oradea - Facebook

 

 


 

Noi informații ies la iveală în cazul de la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea, despre care monitorulcj.ro a relatat în exclusivitate la sfârșitul lunii august.


 

Instituția confirmă acum că elevul consumase alcool, că a fost declanșată o cercetare disciplinară și că, în final, acesta a fost exmatriculat.


Am aflat între timp și identitatea elevului vizat de acuzații. Este vorba despre Răzvan Cîrdei. Imediat după identificarea acestuia, l-am contactat telefonic pentru a-i oferi posibilitatea de a-și prezenta versiunea asupra celor întâmplate și de a răspunde informațiilor apărute în materialul inițial.

Tânărul nu a oferit o relatare amplă a celor petrecute, însă a ținut să corecteze două dintre informațiile prezentate anterior. Potrivit acestuia, evenimentul s-ar fi produs sâmbătă, nu duminică.


De asemenea, Cîrdei a contestat informația potrivit căreia eleva ar fi avut vânătăi în urma celor întâmplate. El a recunoscut însă că a zgâriat-o la nivelul gâtului. „Nu au fost vânătăi. Pur și simplu am zgâriat-o la gât”, a declarat Răzvan Cîrdei în discuția telefonică cu monitorulcj.ro.

Afirmația îi aparține tânărului. Răspunsul oficial transmis de școală nu descrie natura eventualelor leziuni și precizează că eleva nu deține certificat medico-legal și nu a fost supusă unei examinări medico-legale.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Acuzații de tentativă de viol la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea. Elevul ar fi intrat băut în instituție!

Școala confirmă: eleva i-ar fi spus categoric că nu vrea să fie vizitată

Răspunsul oficial transmis în urma unei solicitări formulate în baza Legii 544/2001 oferă pentru prima dată o descriere mai detaliată a modului în care conducerea instituției spune că a aflat despre caz și a situației reclamate de elevă.

Potrivit documentului, tânăra se afla în camera sa, în incinta școlii, atunci când colegul său a sunat-o și i-a transmis că dorește să o viziteze. Răspunsul instituției consemnează explicit că eleva ar fi refuzat „categoric” vizita.

Cu toate acestea, potrivit celor reclamate de tânără și redate de conducerea școlii, elevul nu ar fi ținut cont de refuz și ar fi intrat în spațiul ei de cazare. „Eleva a refuzat categoric, însă acesta nu a ținut cont de cele transmise și a intrat în spațiul ei de cazare. Eleva a fost surprinsă de prezența băiatului, care a manifestat un comportament neadecvat”, se arată în document.

Instituția nu detaliază în răspuns ce înțelege prin sintagma „comportament neadecvat” și nici nu oferă o încadrare penală a celor reclamate.

Conducerea nu a aflat direct de la elevă. Un instructor a sesizat cazul!

Un alt detaliu important este modul în care cazul a ajuns în atenția conducerii. Potrivit răspunsului oficial, sesizarea a fost făcută luni, 24 august 2026, de către un instructor al școlii care discutase cu eleva și aflase despre cele întâmplate.

Inițial, instructorul a făcut o sesizare verbală. Ulterior, acesta a întocmit și un raport cu privire la incident. După informarea directorului, instituția susține că a acționat „în regim de urgență”. Mai întâi ar fi fost verificată starea elevei, după care a fost identificat elevul indicat în sesizare.

Au fost cerute explicații elevilor și personalului școlii, iar pentru verificarea situației a fost constituită o comisie de cercetare a faptelor sesizate.

Directorul a chemat Poliția

Cazul nu a rămas exclusiv la nivelul cercetării disciplinare interne. Conform documentului, directorul școlii a sesizat imediat Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, respectiv Poliția Municipiului Oradea – Biroul Combaterea Infracțiunilor contra Persoanelor.

Instituția precizează, de asemenea, că în școală există camere de supraveghere și că imaginile relevante au fost identificate. Înregistrările au fost conservate, potrivit conducerii, „în condiții de maximă siguranță”, iar ulterior au fost puse la dispoziția organelor competente.

Astfel, pe lângă declarațiile persoanelor implicate și verificările interne, autoritățile au la dispoziție și imaginile surprinse de sistemul de supraveghere al instituției.

Școala confirmă că Răzvan Cîrdei consumase alcool!

Unul dintre elementele importante prezentate în primul articol a fost suspiciunea că elevul consumase alcool înainte de revenirea în unitatea de învățământ. Acest aspect este acum confirmat chiar de instituție.

În urma verificărilor efectuate, elevul a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice, potrivit răspunsului oficial. „A fost verificată informația la care faceți referire, în sensul că elevul a recunoscut faptul că a consumat băuturi alcoolice”, transmite conducerea.

Consumul de alcool este relevant și din perspectiva regulamentelor aplicabile viitorilor agenți ai Poliției de Frontieră.

Conducerea arată că Regulamentul de Organizare și Funcționare al școlii și Ordinul MAI nr. 199/2011 sancționează prezentarea sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise la unitatea de învățământ ori în locurile în care se desfășoară activități școlare și extrașcolare.

Cum a reușit să intre în școală după ce consumase alcool?

Instituția a răspuns și întrebării referitoare la modul în care elevul a putut intra în unitate în condițiile în care consumase alcool. Accesul elevilor este supravegheat de personalul de serviciu al școlii. 

Conducerea susține însă că, în momentul intrării, tânărul nu prezenta semne vizibile care să indice consumul de băuturi alcoolice. „La intrarea în instituție, elevul nu a prezentat semne și nu a manifestat un comportament din care să reiasă faptul că ar fi consumat băuturi alcoolice”, se arată în răspuns.

Cu alte cuvinte, instituția confirmă consumul de alcool recunoscut ulterior de elev, dar precizează că personalul care controla accesul nu ar fi avut motive, la acel moment, să constate acest lucru.

Cercetarea disciplinară s-a încheiat cu exmatricularea

Între timp, procedura disciplinară internă a fost finalizată. Conducerea școlii precizează că situația a fost analizată de comisia constituită în acest scop și că au fost purtate discuții inclusiv cu elevul implicat. Ulterior, Consiliul Profesoral a fost convocat într-o ședință extraordinară, iar sancțiunea propusă a fost supusă votului.

Decizia a fost luată în unanimitate: scăderea notei la purtare sub 6 și exmatricularea elevului. Prin urmare, Răzvan Cîrdei nu își mai continuă pregătirea în cadrul Școlii „Avram Iancu”.

Eleva a fost informată că poate depune plângere, dar a refuzat

Răspunsul instituției aduce clarificări și în privința unei eventuale plângeri formulate de tânără. Conducerea afirmă că eleva a fost informată despre posibilitatea de a se adresa organelor competente, dar că aceasta a ales să nu depună plângere.

Nu doar reprezentanții școlii i-ar fi explicat această posibilitate. Potrivit documentului, reprezentanții IPJ chemați de conducere i-au adus la cunoștință inclusiv termenul legal indicat de instituție pentru formularea plângerii. „Eleva a fost informată despre posibilitatea de a depune plângere la organele competente, însă aceasta a refuzat”, se precizează în răspuns.

Școala revine asupra subiectului și precizează că decizia i-a aparținut tinerei. „Aceasta a refuzat, fiind strict alegerea ei”, se mai arată în document.

Nu există certificat medico-legal

Un alt element important privește eventualele leziuni. Conducerea instituției spune că, din discuțiile purtate cu eleva, aceasta a comunicat că nu deține certificat medico-legal. Mai mult, potrivit aceluiași răspuns, tânăra nu a fost supusă unei examinări medico-legale.

Acest element trebuie pus în legătură și cu declarația lui Răzvan Cîrdei. Tânărul neagă existența vânătăilor despre care s-a relatat inițial, dar afirmă el însuși că a zgâriat-o pe elevă la nivelul gâtului. „Nu au fost vânătăi. Pur și simplu am zgâriat-o la gât”, a spus acesta.

În lipsa unei examinări medico-legale, documentul transmis de școală nu stabilește natura, întinderea sau originea eventualelor leziuni.

Eleva a primit consiliere psihologică și a fost lăsată să meargă acasă

După sesizarea cazului, eleva a beneficiat de sprijin psihologic în interiorul instituției. Potrivit conducerii, aceasta a primit consiliere psihologică, a discutat cu dirigintele clasei și i-a fost acordată o învoire pentru a pleca în localitatea de domiciliu. Motivul invocat de instituție a fost ca familia să îi poată fi aproape după cele întâmplate.

Consilierea psihologică este menționată în mai multe rânduri în răspunsul oficial, conducerea precizând că sprijinul i-a fost acordat în cadrul școlii. Mai mult, instituția spune că au fost purtate discuții și cu ceilalți elevi și membri ai colectivului pentru a preveni eventuale represalii împotriva tinerei. „Au fost purtate discuții cu colectivul școlii pentru a ne asigura că nu există represalii la adresa elevei în cadrul școlii”, precizează conducerea.

Programa juridică nu are cursuri distincte despre violență sexuală sau viol

Cazul ridică și problema modului în care viitorii polițiști de frontieră sunt pregătiți pentru situații care implică violență și agresiuni sexuale. Răspunsul instituției arată că, din perspectiva pregătirii juridice, curriculumul nu conține teme distincte dedicate violenței sexuale, agresiunii sexuale sau violului.

Conducerea precizează însă că aceste subiecte sunt abordate în timpul orelor de consiliere. În cadrul acestora ar exista discuții privind prevenirea și conștientizarea situațiilor de hărțuire și violență sexuală, precum și despre conduita adecvată în asemenea împrejurări. Problematica violenței este abordată și prin programele de profilaxie psihologică, potrivit instituției.

La începerea școlii, elevilor le sunt prezentate Regulamentul de Organizare și Funcționare, Regulamentul de Ordine Interioară și Codul de etică și deontologie al polițistului.

Există, de asemenea, cercuri de comunicare și dezvoltare personală, unde sunt discutate teme precum drepturile omului, etica și deontologia, violența verbală și fizică, tehnicile de comunicare, ascultarea activă, relaționarea și aplanarea conflictelor.

Instituția precizează explicit că, în cadrul orelor de consiliere și al acestor cercuri, sunt abordate și teme legate de violență, agresiune și agresiune sexuală.

Școala spune că este primul caz de acest tip din ultimii cinci ani

Potrivit datelor comunicate oficial, în ultimii cinci ani nu ar mai fi existat sesizări similare în care să fie implicați elevii instituției. Conducerea enumeră explicit agresiunile fizice, agresiunile sexuale, hărțuirea sexuală, tentativa de viol și violul, precizând că nu au fost înregistrate sesizări privind asemenea fapte în ultimii cinci ani.

Instituția explică și modul în care sunt evaluați candidații înainte și după admitere. Criteriile de selecție, preselecție și evaluare psihologică sunt stabilite prin acte normative, iar candidații admiși sunt supuși verificărilor organelor de recrutare.

După începerea școlarizării, psihologul unității realizează câte un interviu cu fiecare candidat, scopul declarat fiind identificarea unor eventuale comportamente incompatibile cu statutul de viitor polițist.

Conducerea anunță că va relua cu elevii regulile privind astfel de situații

După finalizarea cercetării disciplinare și exmatricularea elevului, conducerea afirmă că tratează situația „cu maximă seriozitate”.

Instituția anunță că va urmări aplicarea riguroasă a normelor și procedurilor interne și că, în cadrul activităților de pregătire și consiliere, vor fi reluate aspectele referitoare la prevenirea, semnalarea și gestionarea unor asemenea situații.

Despre caz a fost informat și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Măsurile disciplinare au fost însă luate la nivelul Școlii „Avram Iancu”, instituția având personalitate juridică proprie.

Cazul are, astfel, două planuri distincte: procedura disciplinară internă, deja finalizată prin exmatricularea lui Răzvan Cîrdei, și demersurile autorităților sesizate de conducerea școlii. Răspunsul instituției confirmă consumul de alcool recunoscut de elev, refuzul exprimat de colegă înainte ca acesta să intre în camera ei, sesizarea Poliției și conservarea imaginilor pe camerele de supraveghere. În același timp, eleva nu a depus plângere și nu a fost examinată medico-legal.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Acuzații de tentativă de viol la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea. Elevul ar fi intrat băut în instituție!

Ultimele Stiri
abonare newsletter