Ministerul Sănătăţii transmite că apreciază eforturile societăţii Terapia SA pentru producerea medicamentului Favipiravir în ţară şi asigură producătorul român de întreaga colaborare.
Coordonatorul CNCAV, Valeriu Gheorghiță, a anunțat marți, 2 noiembrie, că decizia pentru vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor de 5-11 ani va sosi cel târziu la mijlocul lunii decembrie de la Agenția Europeană a Medicamentului.
Grupul DENT ESTET și Stomestet, una dintre cele mai performante clinici dentare private din Transilvania, și-au unit forțele într-un parteneriat al excelenței în stomatologie, în beneficiul pacienților, care vor avea acces la soluții complexe și revoluționare de diagnostic și tratament.
Inima este principalul motor al organismului uman și ar trebui îngrijită cu mare atenție de toți românii. Iată 8 sfaturi pentru a evita infarctul și probleme la inimă.
Răzvan Cherecheș, expert UBB în sănătate publică, a explicat că purtarea corectă a măștii de protecție pe nas și gură și distanțarea în transportul în comun, scad transmiterea coronavirusului cu peste 98%.