Sănătate

80 de cazuri de infecții respiratorii în 24 de ore la Cluj

Conducerea Consiliului Judeţean Cluj a decis înfiinţarea unei linii suplimentare de gardă la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, în perioada februarie – aprilie, din cauza numărului mare de infecţii respiratorii. În 24 de ore, medicii au de rezolvat aproximativ 80 de cazuri.

Din cauza numprului mare de infecții respiratorii, s-a decis suplimentarea cu încă o linie de gardă la Spitalului Clinic de Boli Infecţioase.

„Această măsură preventivă are rolul de a asigura desfăşurarea în condiţii optime a activităţii în Camera de gardă a spitalului şi oferă medicilor care o deservesc posibilitatea de a se ocupa în detaliu de cazurile care se adresează instituţiei sanitare”, a transmis, vineri, Consiliul Judeţean Cluj, într-un comunicat de presă.


Măsura va fi aplicată pentru o perioadă determinată, fiind valabilă pe parcursul a trei luni, respectiv în perioada februarie – aprilie 2020 şi este justificată de faptul că, începând cu luna decembrie 2019 se înregistrează un număr din ce în ce mai mare de cazuri de infecţii şi viroze respiratorii, precum gripa, pneumonia şi sepsisul respirator.

De asemenea, numărul pacienţilor care se adresează Camerei de gardă în 24 de ore este de aproape 80, preconizându-se ca acesta să crească în lunile următoare.


„Totodată, suplimentarea cu încă o linie de gardă a activităţii instituţiei spitaliceşti este necesară pentru a evita situaţiile în care pacienţii sunt nevoiţi să aştepte un timp îndelungat în încăperi aglomerate, alături de persoane cu boli respiratorii transmisibile şi pacienţi critici sosiţi cu ambulanţele”, a mai transmis Consiliul Judeţean Cluj.

Linia de gardă suplimentară va funcţiona în fiecare zi din lunile februarie, martie şi aprilie a.c., în intervalul orar 14.00 - 22.00 şi va fi deservită de 10 medici.

abonare newsletter