Sănătate

Creștere alarmantă a bolilor inflamatorii intestinale la tineri: „Sunt din ce în ce mai mulţi pacienţi care vin”

Incidenţa bolilor inflamatorii intestinale este în creştere, iar vârsta la care acestea sunt diagnosticate scade, a declarat preşedinta unei asociaţii care reprezintă oamenii cu aceste maladii, Isabella Grosu.

Incidenţa bolilor inflamatorii intestinale este în creştere, iar vârsta la care acestea sunt diagnosticate scade/ Foto: pexels.com Incidenţa bolilor inflamatorii intestinale este în creştere, iar vârsta la care acestea sunt diagnosticate scade/ Foto: pexels.com

 

 


Incidenţa bolilor inflamatorii intestinale este în creştere, iar vârsta la care acestea sunt diagnosticate scade, a declarat preşedinta unei asociaţii care reprezintă oamenii cu aceste maladii, Isabella Grosu.

 


„Dacă înainte, acum 20 şi ceva de ani, nu prea se ştia ce este (...) boala Crohn, acum sunt din ce în ce mai mulţi pacienţi care vin, sunt primiţi în spitale, se internează, inclusiv copii, tineri. Scade şi vârsta de diagnosticare”, a spus Isabella Grosu cu prilejul unei conferinţe de presă prilejuite de Ziua Mondială de Conştientizare a Bolilor Inflamatorii Intestinale, estimând că sunt 15.000 de pacienţi români cu aceste maladii.

Preşedintele Asociaţiei Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR) a atras atenţia asupra principalelor probleme pe care le au pacienţii cu aceste maladii, printre care se numără faptul că nutriţia specifică nu este întotdeauna compensată.


Totodată, Isabella Grosu a semnalat că persoanele cu boli inflamatorii intestinale cu vârsta de peste 18 ani nu pot beneficia de servicii gratuite de la psihologi şi nutriţionişti prin sistemul de sănătate.

La rândul său, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, a subliniat importanţa educaţiei pentru sănătate şi a prezentării la medicul de familie.


„La copii poate că este un pic mai simplu, că părinţii sunt speriaţi şi vin mai des, dar în perioada de adolescenţă lucrurile se pierd de sub control (...) . La acest moment, nu toate şcolile sunt populate cu medici (...), colaborarea este destul de precară între eşaloanele medicale”, a afirmat Valeria Herdea.

CITEȘTE ȘI:
„De ce nu slăbesc?". Descoperirea care ar putea răspunde la întrebare.

Nu în ultimul rând, consilierul prezidenţial Diana Păun este de părere că diagnosticul precoce şi accesul la tratament sunt "cruciale" pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor.


Aceasta i-a înmânat Isabellei Grosu, pentru ASPIIR, Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social în grad de Cavaler din partea şefului statului.

Potrivit unui comunicat de presă al ASPIIR, un chestionar realizat de reprezentanţi ai acestei organizaţii, în aprilie, în rândul tinerilor cu boli inflamatorii intestinale şi al părinţilor de copii cu aceste maladii, până la 25% dintre pacienţi primesc diagnosticul înainte de 20 de ani. Chestionarul privind situaţia pacienţilor tineri cu boli inflamatorii intestinale în perioada de tranziţie de la gastroenterologul pediatru la cel pentru adulţi indică faptul că 58% dintre pacienţii tineri sau părinţii copiilor cu aceste maladii respondenţi consideră că tranziţia de la medicul pediatru la cel pentru adulţi generează „o condiţie de stres”. Mai mult, 85% consideră absolut necesar sau necesar ca această tranziţie să se facă lent, să existe o perioadă de acomodare de un an. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Beneficiile mersului pe jos și ale plimbărilor în natură. Impactul profund asupra sănătății noastre fizice și mentale.

Se poate detecta cancerul cu 7 ani înainte de declanșare? Oamenii de știință au făcut o descoperire

Ultimele Stiri
abonare newsletter