Sănătate

Cum să obții un ten curat și pregătit de școală (P)

Reînceperea școlii este primul semn că vara se apropie de final. Schimbarea de sezon ce survine odată cu începerea școlii ne provoacă să ne conturăm noi planuri, țeluri ambițioase și idei mărețe.

Ne dorim să ne simțim bine pe toate planurile – emoțional, mental, social și, de ce nu, fizic. Lunile călduroase ale anului contribuie la un mindset pozitiv, însă, în același timp, temperaturile prea ridicate, micile dezechilibre hormonale, reacțiile alergice la anumiți factori externi, intoleranțele alimentare, dar și unele gesturi aparent inofensive (precum o demachiere insuficientă sau felul în care îți lipești telefonul pe obraz atunci când vorbești) pot fi cauze care stârnesc apariția episoadelor acneice și a acelor coșuri inestetice. În rândurile de mai jos am compilat cele mai la îndemână și eficiente soluții pentru a-ți menține tenul curat înainte de începerea școlii, în câțiva pași simpli. 

Demachierea completă a tenului


Încearcă să nu te culci machiată, oricât de obosită ai fi la finalul unei zile pline. Este un sfat pe care cu siguranță l-ai mai auzit, însă motivul pentru care e de-a dreptul greșit să nu te demachiezi înainte de somn este acela că, peste noapte, reziduurile de machiaj pot sufoca porii, creând astfel un mediu propice pentru apariția coșurilor și răspândirea bacteriilor care cauzează acnee. Chiar dacă nu porți make-up, spală oricum tenul cu un produs formulat cu ingrediente blânde cu pielea, care îndepărtează impuritățile și excesul de sebum. Spre exemplu, folosește Gelul Spumant Purifiant din gama Gerovital Stop Acnee, ideal mai ales dacă ai pielea grasă sau combinată cu tendință grasă și predispusă la acnee și la puncte negre. Pe lista de ingrediente a acestui produs se află acidul salicilic, un acid BHA cu rol exfoliant și anti-inflamator și  cuacțiune împotriva porilor dilatați (acel aspect inestetic de coajă de portocală, apărut la unele persoane mai ales pe zona T). De asemenea, conține și extract din vitamina E, un antioxidant puternic, care în timp poate reduce daunele provocate de radicalii liberi și întârzie procesul de îmbătrânire celulară.

Folosirea unui produs cu FPS zilnic, indiferent de anotimp 


Apariția ridurilor premature, a petelor pigmentare, dar și iritațiile pielii și sensibilitatea crescută pot fi prevenite și prin folosirea unui produs cu FPS ridicat – minim 30. Chiar din perioada adolescenței folosește zilnic, indiferent de anotimp, un produs cu FPS de minim 30. Dacă utilizezi produse anti-acneice, precum Fluidul purifiant din gama Gerovital Stop Acnee, care nu are formulă astringentă, deci nu stârnește iritații, completează-l perfect, plusând cu protecție solară. Poți opta pentru un produs cu dublă acțiune, cum este  Crema pentru Față cu SPF 50 Tentă Naturală din gama Gerovital Derma+ Sun, care oferă protecție avansată tenului împotriva fotoîmbătrânirii, dar care conferă și o nuanță naturală pentru fototipurile deschise de piele. 

Includerea unui produs cu rol dermatocosmetic în rutina de skincare 


Dacă te confrunți cu un ten seboreic, cu tendință acneică și folosești produse care combat această afecțiune, clar ai nevoie și de un produs dermatocosmetic, formulat cu ingrediente blânde, care să repare tenul după acțiunea unor acizi exfolianți. Oferă tenului ocazia să se echilibreze și să-și restabilească bariera naturală a pielii, aplicând după serul zilnic crema dermatocosmetică din gama Gerovital H3 Derma+, care accelerează procesul de vindecare a pielii. Dă pielii ocazia să ia o pauza de la ingredientele active din produse (acidul glicolic, acidul azelaic, retinolul, acidul mandelic etc) și ajut-o să își recapete suplețea și aspectul proaspăt, sănătos. 

Crearea unui kit S.O.S. pentru cele mai frecvente probleme ale tenului


Primul pas în obținerea unui ten cu cât mai puține vulnerabilități este să stabilești cu ce tip de ten ai de-a face. Are tendință de a se usca, te trezești dimineața cu zona T foarte grasă, te confrunți cu coșuri și acnee frecvent sau te concentrezi mai degrabă pe prevenție și anti-aging? Odată ce ai detectat tipul de ten, contează să îți creezi o rutină de îngrijire a pielii potrivită cu pielea ta. Un ten cu tendință acneică se ține în frâu cu produse care conțin acid salicilic, sebaryl, silica silylate, acid glicolic, precum cele din gama Gerovital Stop Acnee. Ușor de purtat în orice geantă de școală sunt și bulinele autoadezive antiacnee care maschează coșurile și citracile post-acnee. Mai mult, un ingredient cu proprietăți salvatoare pentru tenurile deshidratate, supuse unui protocol anti-acneic, cu aspect tern este acidul hialuronic. Acidul hialuronic sub formă de fiole este ușor de depozitat și de folosit. Fiolele cu Acid Hialuronic 2% Hyaluron C de la Gerovital H3 hidratează, uniformizează textura pielii, au efect de umplere a ridurilor și asigură un boost de luminozitate. Ideal de aplicat dimineața și/sau seara, pe orice tip de ten, la orice vârstă. 

abonare newsletter