Sănătate

Protest Sanitas la Ministerul Sănătății. Lider de sindicat din Cluj: „Se va ajunge la GREVĂ GENERALĂ”

Sindicaliştii din Sănătate protestează, marţi, la Ministerul Sănătăţii. Angajații din sistemul de sănătate pregătesc greva generală, programată pentru mijlocul lunii iunie.

Sindicaliștii din Sănătate se pregătesc de grevă generală/Foto: Sindicatul Județean Sanitas Cluj Sindicaliștii din Sănătate se pregătesc de grevă generală/Foto: Sindicatul Județean Sanitas Cluj

 

 


Angajații din sistemul sanitar cer acordarea sporurilor, plata corectă a gărzilor și o finanțare corespunzătoare. Recent, sindicaliștii din sănătate anunțau proteste și demararea procedurilor pentru declanșarea grevei generale, programată pentru 15 iunie 2023.

 


„Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas întrunit în şedinţă extraordinară, miercuri, 10 mai 2023, a analizat situaţia angajaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială, în contextul în care actuala guvernare continuă să nu îşi onoreze angajamentele asumate şi să tergiverseze adoptarea unor soluţii satisfăcătoare pentru salariaţii membri de sindicat”, informează reprezentanții sindicatelor din Sănătate. 

Potrivit sindicaliştilor, Legea 153/2017 nu este aplicată în totalitate, în continuare fiind categorii de angajaţi care nu şi-au primit drepturile salariale cuvenite, iar „autorităţile nu manifestă nicio intenţie reală de a respecta prevederile legale”.


„Mai mult, Ministerul Finanţelor a făcut public un proiect de ordonanţă de urgenţă care impune măsuri total nefavorabile celor două sisteme: reducerea cu 10% a cheltuielilor aprobate prin bugetele aferente acestui an, în condiţiile în care instituţiile medicale şi de asistenţă socială fac faţă cu greu inflaţiei şi creşterii galopante a preţurilor; blocarea angajărilor, ceea ce înseamnă că în Sănătate şi Asistenţă socială se va lucra în continuare cu un deficit de personal care se agravează de la lună la lună”, semnalează membrii sindicali.

Sindicaliștii clujeni cer soluții pentru deblocarea crizei din Sănătate

Reprezentanții sindicali din Cluj arată că sistemul sanitar românesc este unul subnormat și cer soluții Ministerului Sănătății. În caz contrar, aceștia amenință cu declanșarea grevei generale. 


Marți, sindicaliștii din Sănătate pichetează Ministerul Sănătății, în data de 8 iunie va avea loc o grevă de avertisment cu întreruperea activităţii timp de două ore iar greva generală este programată în 15 iunie.

„Una din revendicările noastre este Ordonanța 34, care prevede blocări de posturi, reduceri de cheltuieli, iar acest lucru nemulțumește membrii de sindicat deoarece sistemul de Sănătate este un sistem subnormat, munca angajaților din Sănătate este uneori peste puterea lor, din acest motiv am solicitat ministerului o întâlnire, prin care să găsim soluții pentru deblocarea acestei crize. 


Nemulțumirile sunt multiple: neaplicarea în integralitate a Legii 153, neacordarea voucherelor de vacanță de la bugetul de stat, așa cum am solicitat de nenumărate ori (…). 

Se va ajunge la greva generală deoarece efectiv, angajații din Sănătate și Asistență Socială sunt copleșiți de munca pe care o depun, necesitățile de personal nu mai sunt actualizate, începând cu anul 2010, lucruri ce au dus la epuizarea colegilor noștri”, a declarat președintele Sindicatului Județean Sanitas Cluj, Ovidiu Bota.

Revendicările angajaților din Sănătate

Printre revendicările Federaţiei SANITAS se regăsesc modificarea proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, astfel încât să se poată continua angajările în Sănătate şi Asistenţă socială, iar bugetele instituţiilor din cele două sisteme să nu fie afectate.

Sindicaliştii din Sănătate solicită, de asemenea, punerea imediată în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Sănătate şi cel de Asistenţă socială, acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor şi calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată.

Totodată, aceştia cer calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată, calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual şi finanţarea corectă şi suficientă a instituţiilor din Sănătate şi Asistenţă Socială.

De asemenea, se mai solicită reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar Sănătate, finanţarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanţă în Sănătate şi Asistenţă Socială, precum şi stoparea destructurării reţelei medicale proprii a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Angajații din Sănătate, solidari cu protestul din Învățământ

Federația Sanitas arată, prin intermediul unui mesaj public, că susține acțiunile organizate de federațiile sindicale din învățământ și consideră juste revendicările pentru care acestea au declanșat conflictul colectiv de muncă.

„Considerăm că un Guvern care tratează cu indiferență cele două sisteme vitale ale unei națiuni – Sănătatea și Învățământul – este un Guvern care trebuie urgent să își revizuiască politicile sau să plece!

Aceste două sisteme sunt pilonii de dezvoltare și supraviețuire ai unui popor, iar lucrătorii care își dedică acestora activitatea profesională trebuie să fie tratați corect și remunerați corespunzător importanței muncii pe care o depun!”, arată membrii sindicali din Sănătate. 

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marți dimineață că majorările salariale cerute de sindicatele din învățământ „sunt absolut foarte, foarte greu de îndeplinit” și ar adânci deficitul bugetar. Greva din învățământ continuă marți, fără o perspectivă apropiată de a se încheia.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Angajații din sănătate se pregătesc de GREVĂ GENERALĂ. Proteste pentru finanțarea corectă a sistemului medical

A doua zi de grevă în învățământ. Ciucă spune că cererile sindicatelor „sunt absolut foarte, foarte greu de îndeplinit”

Sindicaliștii clujeni protestează în fața Guvernului. „Solicităm majorarea salariilor cu minim 15% și finanțarea corectă a sistemului sanitar” FOTO

Sindicaliștii din învățământ cer Guvernului soluții pentru problemele din educație. „Salariații sunt hotărâți ca, în paralel cu greva generală, să iasă masiv în stradă!”

abonare newsletter