Sănătate

11 clujeni au leșinat pe stradă din cauza caniculei. Cum oferim primul ajutor până la sosirea ambulanței?

11 clujeni au leșinat pe stradă vineri, 22 iulie, din cauza temperaturilor ridicate, iar peste 300 de solicitări au sosit la Serviciul de Ambulanță Cluj. Cum trebuie să procedăm până la sosirea ambulanței dacă o persoană leșină lângă noi.

Canicula face ravagii în trei sferturi din ţară, iar temperaturile resimţite sunt de peste 40 de grade Celsius/ Foto: depositphotos.com Canicula face ravagii în trei sferturi din ţară, iar temperaturile resimţite sunt de peste 40 de grade Celsius/ Foto: depositphotos.com

 

Canicula face ravagii în trei sferturi din ţară, iar temperaturile resimţite sunt de peste 40 de grade Celsius.


 

Doar vineri, 22 iulie, 11 clujeni au leșinat pe stradă.


„Vineri au fost 11 leșinuri, lipotimii în loc public probabil datorate din cauza caniculei și într-adevăr am avut 305 solicitări. Numărul acesta este mai mare deoarece în medie avem 200-250 de solicitări (…) Am vorbit cu colegi din alte județe, acolo nu este pic de vânt. Aici măcar mai avem puțin vânt care mai răcorește timpul, dar sunt orele acelea critice între 15:00 și 18:00 când sunt 35-36 de grade Celsius”, a declarat pentru monitorulcj.ro Horia Simu, managerul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj.

Întrebat care sunt persoanele cele mai predispuse să leșine din cauza căldurii extreme, Horia Simu a transmis că sunt copiii și persoanele înainte în vârstă care au boli cronice. 


„În primul rând sunt vârstele extreme, adică copiii mici sau persoanele învârstă mai ales cei cu boli cronice, cei cu tratament cronic, cu diabet zaharat și cu accident vascular cerebral. Dar sincer oricare putem să suferii de pe urma căldurii extreme”, a adăugat Horia Simu.

Horia Simu, managerul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj a oferit recomandări prin care putem salva viața unui om căzut pe stradă până la sosirea ambulanței.


„În primul rând dacă victima este în soare aceasta trebuie mutată la umbră sau o zonă ventilată. Leșinul de obicei este ușor tratabil dacă ridici puțin picioarele, undeva la 30 de grade, mai sus de linia corpului pentru a ajunge sângele la creier. Leșinul înseamnă că sângele nu mai ajunge la creier”, a transmis managerul Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Recomandări de la autorități, pe timp de caniculă

Câteva măsuri pentru a reduce cât mai mult disconfortul termic cauzat de temperaturile ridicate:


  • să evităm ieșirea din locuință precum și deplasările inutile în perioadele cu temperaturi ridicate;
  • să consumăm zilnic minim 2 litri de lichide - apă plată, ceai sau sucuri naturale;
  • să evităm consumul băuturilor alcoolice, îndeosebi a celor spirtoase;
  • persoanelor vârstnice li se recomandă să rămână în încăperi răcoroase și să evite ieșirile în oraș între orele 11:00-16:00;
  • pentru prevenirea insolațiilor se impune supravegherea copiilor, evitându-se locurile de joacă expuse direct radiațiilor solare;
  • se recomandă ca îmbrăcămintea să fie cât mai lejeră, deschisă la culoare;
  • în scopul prevenirii aparițiilor focarelor de incendii este necesară verificarea și deschiderea luminatoarelor din podurile locuințelor;
  • se interzice arderea necontrolată a resturilor vegetale și a miriștilor, precum și utilizarea focului deschis la distanțe mai mici de 40 metri față de locurile cu pericol de explozie (gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc)

Recomandări pe timp de caniculă pentru șoferi 

  • Să vă planificați, pe cât posibil, deplasările cu autovehiculul, motocicleta, bicicleta sau trotineta în afara intervalului orar 10:00 - 18:00
  • Înainte de a porni la drum, asigurați-vă că starea tehnică a vehiculului este bună, iar în cazul autoturismelor, verificați funcționalitatea instalației de aer condiționat
  • Sub nicio formă nu lăsați copiii sau animalele de companie în autovehicul când lipsiți din auto pe caniculă
  • În cazul în care autovehiculul a fost staţionat la soare, înainte de plecarea la drum, porniţi instalaţia de climatizare pentru câteva minute și lăsați deschise portierele sau geamurile
  • Posesorii de permis de conducere cu afecţiuni medicale (cardiovasculare, neurologice sau endocrine) să renunţe la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice în intervalul orar menţionat
  • Dacă intenționați să parcurgeți distanțe mai mari, luați în considerare plecarea dis-de-dimineață sau seara, când temperaturile devin mai acceptabile
  • Opri dese în vederea repausului și hidratării, iar pe cât posibil, staționarea sa fie efectuată în zone umbrite
  • De asemenea, trebuie tratate cu toată atenţia reflexiile date de razele solare foarte puternice, din parbriz ori pe asfalt, reflexii ce pot crea dificultăţi neaşteptate celui de la volan, oferindu-i surprize neplăcute
  • Protejați de razele soarelui copiii și persoanele de vârsta a treia, aflați printre pasageri

Cod portocaliu de caniculă în Cluj, iar în județul Sălaj roșu

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de val de căldură persistent și disconfort termic accentuat pentru mai multe județe din România, inclusiv Cluj. Județul Sălaj se află sub avertizare cod roșu de caniculă iar autoritățile au emis mesaj RO-ALERT.

Potrivit meteorologilor, în ziua de 23 iulie, în sudul Olteniei și al Banatului, precum și în sud-vestul Munteniei valul de căldură va persista, iar local în Transilvania și în zona joasă din Maramureș acesta se va intensifica. Se vor înregistra valori termice diurne de 37...40 de grade, mai ridicate în Oltenia, iar minimele nu vor coborî sub 18...22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Avertizare meteo de caniculă și disconfort termic ridicat/ Foto: meteoromania.ro

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

ALERTĂ METEO în Cluj! Județul a intrat sub COD PORTOCALIU de caniculă

Cum evităm situațiile de urgență care pot să apară pe timp de caniculă. Polițiștii clujeni: „Nu lăsați copiii sau animalele singuri în mașină!”

Vreme extremă în Cluj-Napoca! Recomandări pe timp de caniculă, de la autorități. Există 4 spații de refugiu

Ultimele Stiri
abonare newsletter