Ministrul Transporturilor Ioan Rus a votat duminică dimineaţa la ora 8.30 la secţia de votare 160 –Şcoala Horea din cartierul Gruia. Însoţit de preşedintele PSD Cluj Remus Lăpuşan, Ioan Rus a declarat că se aşteaptă ca viitorul preşedinte să elimine ura dintre români.
“Semnalul schimbării se dă din 2 noiembrie”, le-a spus Klaus Iohannis
celor aproximativ 10.000 de persoane adunate vineri seara în Piața
Mare din Sibiu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, că BOR s-a implicat, evident, în campania pentru prezidenţiale în sprijinul PSD, explicaţia ţinând de interesele financiare susţinute de Guvern, menţionând şi că "Victor Ponta nu a lăsat vreo icoană nepupată în România".
Partidele politice au reuşit să mai câştige puţin timp, în lupta cu bannerele ilegale. Biroul Electoral Central a respins, pe ultima sută de metri a campaniei electorale, contestaţia PSD de zilele trecute privind înlăturarea bannerelor dispuse ilegal în judeţul Cluj, ca fiind nefondată. Decizia este definitivă.
Comisarul european pe Politică Regională Corina Creţu şi-a prezentat, vineri, pe blogul său, echipa cu care va lucra din care fac parte trei români. Din echipa ei face parte și Ioana Rus, nepoata ministrului Ioan Rus dar și alți doi români: Dragoş Bucurenci, fost jurnalist şi Gabriel Onaca, fost secretar de stat în MFE.
Directorul Companiei de Apă Arieş SA şi preşedintele PSD Turda Matei Cristian Octavian a fost validat consilier judeţean în locul fostului consilier juridic Rareş Pop, arestat preventiv pentru fapte de corupţie. Este a cincea oară când proiectul de hotârâre este pus pe ordinea de zi în şedinţă de Consiliu Judeţean. Până astăzi, de fiecare dată, consilierii judeţeni au refuzat validarea lui.