Politică

Europarlamentarul Norica Nicolai: „Legile nu trebuie făcute în stradă”

Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a comentat, într-un articol publicat pe Euronews, situația din România creată după ordonanța 13/2017 a guvernului Grindeanu pentru modificarea Codului Penal, politicianul menționând că e vorba doar de o procedură de rutină care nu poate fi anihilată de voința străzii.

”Acest lucru trebuia să se întâmple acum doi ani, dar toate celelalte guverne au preferat să ignore subiectul și să mențină un Cod penal în contradicție cu Constituția. Politicieni din opoziție, ca și unii cetățeni din România, au considerat că aceeste modificări nu au fost operate în mod transparent și că ele ar fi menite să favorizeze anumiți lideri politici investigați ori condamnați în cazuri de corupție. În opinia mea, într-un stat european guvernat de legi, legislația e validă dacă e adoptată de parlament ori de alte instituții abilitate în acest sens. Oricît de fragilă ar fi democrația, e de neacceptat ca legile să fie făcută în stradă, sub presiune și emoțional. Făcînd asta, am ignora cel mai important mecanism demcoratic, care e votul popular” mai spune Nicolai, adăugînd că ”recentele evoluții din România, caracterizate de ample proteste de stradă, sunt rezultatul unei bătălii politice care, din păcate, nu s-a încheiat după alegeri”,, potrivit antena3.ro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter