Politică
Scenariu de criză la Cotroceni: Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate în lipsa unei majorități pentru învestirea Guvernului
Președintele Nicușor Dan este pregătit să declanșeze procedura pentru alegeri anticipate, dacă Guvernul Luca Niculescu nu va trece de votul Parlamentului.
Scenariu de criză la Cotroceni: Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate|Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Șeful statului ia în calcul dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate dacă premierul desemnat, Luca Niculescu, nu reușește să strângă până joi o majoritate clară pentru viitorul Guvern, potrivit informațiilor publicate de HotNews.ro
CITEȘTE ȘI:
Alin Tișe: „Teama de anticipate va determina PNL să susțină Guvernul”
Astfel, după mai multe luni de criză politică și patru încercări de formare a unui Guvern, președintele Nicușor Dan nu ar mai face o nouă nominalizare pentru funcția de prim-ministru.
Scenariu de criză la Cotroceni: Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate în lipsa unei majorități pentru învestirea Guvernului
Preşedintele nu va ezita să declanşeze alegerile anticipate dacă partidele fostei coaliţii nu ajung la un acord pentru investirea Guvernului Luca Niculescu, conform unor surse apropiate de Administraţia Prezidenţială, citate de HotNews.
„Următoarea desemnare nu va mai exista.
Dacă joi premierul propus nu va avea o majoritate asumată printr-o înţelegere transparentă între partide, vineri, la conferinţa de retragere (depunerea mandatului de către Niculescu – n.red.) va fi prezentat şi decretul de dizolvare a Parlamentului României”, potrivit sursei citate.
CITEȘTE ȘI:
Traian Băsescu propune două soluții pentru criza politică: Guvern de uniune națională sau alegeri anticipate
Joi, 15 octombrie, este termenul limită la care premierul desemnat Luca Nivulescu trebuie să depună în Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor.
În acest context, șeful statului i-a informat pe liderii partidelor politice că, dacă joi nu vor ajunge la o înțelegere transparentă privind susținerea Guvernului Luca Niculescu, vineri va prezenta decretul de dizolvare a Parlamentului prin care va declanșa alegeri anticipate.
Deși la finalul lunii septembrie președintele Nicușor Dan declara că opțiunea anticipatelor nu reprezintă o soluție, în prezent alternativa nu este exclusă în condițiile prelungirii crizei politice.
Responsabilitatea pentru blocajul politic revine partidelor parlamentare, care nu au reușit să ajungă la un acord după mai multe luni de negocieri, semnala recent președintele Nicușor Dan.
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni, 5 octombrie, pe Luca Niculescu să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni cu partidele și formațiunile parlamentare. Este a patra desemnare făcută de șeful statului după eșecul înregistrat de Siegfried Mureșan, Adrian Veștea și Eugen Tomac de a forma un nou guvern, în urma moțiunii de cenzură PSD-AUR din 5 mai, prin care Guvernul Bolojan a fost demis cu 281 de voturi.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
