Politică

Grindeanu îl acuză pe Bolojan că a blocat un guvern PSD-PNL-UDMR: „Mergeți și întrebați-l!”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că social-democrații au acceptat propunerea lui Kelemen Hunor privind formarea unui guvern alături de PNL și UDMR.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că social-democrații au acceptat propunerea lui Kelemen Hunor privind formarea unui guvern alături de PNL și UDMR. | Foto: Mălina Norocea / Inquam Photos Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că social-democrații au acceptat propunerea lui Kelemen Hunor privind formarea unui guvern alături de PNL și UDMR. | Foto: Mălina Norocea / Inquam Photos

 

 


 

Sorin Grindeanu a declarat luni, la Parlament, că PSD și-a exprimat acordul pentru un guvern format din PSD, PNL și UDMR în timpul consultărilor de la Palatul Cotroceni, însă susține că propunerea nu a fost acceptată de președintele PNL.


 

Discuțiile despre viitoarea formulă de guvernare continuă, iar liderii partidelor își pasează responsabilitatea pentru blocajul politic. „PSD a fost de acord cu această variantă la Cotroceni. Cine nu a fost de acord e Bolojan. Mergeți și întrebați-l”, a spus liderul social-democrat, conform Agerpres.ro.


Grindeanu afirmă că, în actualul context, România are nevoie de un executiv stabil și că tensiunile dintre partide trebuie depășite. „Cred că e nevoie de o calmare, dar e nevoie de un guvern”, a declarat acesta.

Liderul PSD a insistat că partidul nu și-a schimbat poziția după căderea Guvernului și a criticat schimbările de discurs ale adversarilor politici.


În același timp, Grindeanu a pus sub semnul întrebării utilitatea unor eventuale alegeri anticipate, susținând că nici acestea nu ar garanta formarea unei majorități parlamentare. „Dacă e să ne luăm după sondajele de acum și facem anticipate, cum se face majoritatea? (...) Și cine guvernează?”, a spus președintele PSD.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Siegfried Mureșan, săgeți către „contracandidatul” Sorin Grindeanu: „Speră degeaba că PNL îl va vota premier de teama alegerilor anticipate”

Contiună contrele între PNL și PSD în plin blocaj politic. Alegerile anticipate, luate în calcul de Sorin Grindeanu.

Se conturează un Guvern. Sorin Grindeanu: „Am convenit un viitor acord politic”

Ultimele Stiri
abonare newsletter