Național
România, fără ambele reactoare de la Cernavodă. Ministerul Energiei: „Nu există riscuri pentru alimentarea cu energie!”
Sistemul Electroenergetic Național funcționează în condiții normale după oprirea controlată a Unității 2 de la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, iar în acest moment nu există riscuri privind alimentarea cu energie electrică a țării, anunță Ministerul Energiei.
Sistemul Electroenergetic Național este stabil după oprirea controlată a Unității 2 de la Cernavodă, iar Ministerul Energiei dă asigurări că alimentarea cu energie electrică a țării nu este în pericol. | Imagine generată cu ajutorul AI
Sistemul Electroenergetic Național este stabil după oprirea controlată a Unității 2 de la Cernavodă, iar Ministerul Energiei dă asigurări că alimentarea cu energie electrică a țării nu este în pericol.
Unitatea 2 a fost oprită joi, 13 august, la ora 10:53. România se află astfel temporar fără cele două unități de la Cernavodă, după ce Unitatea 1 a fost oprită în 28 iulie, pe fondul nivelului extrem de scăzut al Dunării, conform Agerpres.ro.
România, fără ambele reactoare de la Cernavodă
Potrivit Ministerului Energiei, necesarul de consum poate fi acoperit prin combinarea mai multor surse, printre care producția hidro și eoliană, capacitățile de rezervă pe cărbune și importurile de energie electrică.
„Sistemul Electroenergetic Național este stabil, iar activitatea se desfășoară normal. Toate estimările disponibile în acest moment arată că nu există riscuri pentru alimentarea constantă cu energie electrică la nivel național”, a transmis Ministerul Energiei.
România dispune în prezent de o capacitate transfrontalieră de import de aproximativ 4.000 MW. Pentru intervalul de consum maxim de joi seara, autoritățile estimează că va fi nevoie de importuri de până la 2.300 MW.
Consumul maxim este estimat joi la aproximativ 6.900 MW. În plus, autoritățile susțin că există rezerve de producție care pot fi activate în funcție de evoluția situației, inclusiv capacități pe gaze naturale și cărbune, energie hidro, solară și eoliană și sisteme de stocare în baterii.
Oprirea celor două unități crește necesarul de import
Nivelul foarte scăzut al Dunării a determinat oprirea Unității 1 de la Cernavodă în 28 iulie. Autoritățile anticipau și indisponibilizarea Unității 2, care înseamnă pierderea unei capacități suplimentare de aproximativ 700 MW, echivalentul a circa 10% din producția națională de energie electrică.
Ministerul Energiei precizează că deficitul provocat de indisponibilitatea temporară a celor două unități poate fi compensat prin producția internă disponibilă, importuri și capacitățile aflate în rezervă. Situația este monitorizată permanent împreună cu Dispecerul Energetic Național.
România a notificat Comisia Europeană
Ministerul Energiei a transmis încă din 7 august o alertă timpurie Comisiei Europene privind riscul apariției unei crize de energie electrică, în contextul secetei hidrologice severe. Pe 10 august, România a notificat oficial situația de criză și măsurile pregătite pentru limitarea efectelor acesteia.
Autoritățile române au semnalat la nivel european și că retragerea, până la 31 august, a celor 710 MW rămași din capacitățile pe cărbune asumate prin PNRR nu ar putea fi realizată în actualele condiții fără riscuri suplimentare pentru siguranța Sistemului Electroenergetic Național.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
