Politică

Mihai Tudose spune că încă nu s-a luat o decizie în coaliţie cu privire la comasarea alegerilor

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat, vineri, că încă nu s-a luat o decizie în coaliţia de guvernare cu privire la comasarea alegerilor.

Deocamdată, nu s-a luat o decizie în coaliţie cu privire la comasarea alegerilor Foto: monitorulcj.ro Deocamdată, nu s-a luat o decizie în coaliţie cu privire la comasarea alegerilor Foto: monitorulcj.ro

 

 


Tudose a fost întrebat, la Digi 24, dacă s-a luat o decizie în şedinţa coaliţiei cu privire la comasarea alegerilor. „Nu încă”, a răspuns el.

„Să nu credeţi că şedinţele astea lungi de coaliţie au un singur punct pe ordinea de zi, adică noi am vorbit două ore astăzi doar despre acest subiect. Sunt o mulţime de subiecte de discutat, cum ar fi stadiul implementării construcţiei de autostrăzi, cum ar fi execuţia bugetară”, a menţionat social-democratul, conform Agerpres.


Mihai Tudose a afirmat că sunt argumente şi în favoarea şi împotriva comasării alegerilor.

„Din păcate sau din fericire, toate aceste zbateri vor trebui să se finalizeze cât de rapid, fiindcă legal, la un moment dat, nu mai ai când să le faci. Teoretic în prima decadă a lunii martie ar trebui să fie gata. PSD îşi doreşte cea mai bună cale, pe care, recunosc, încă nu am găsit-o”, a explicat el.


 

Potrivit acestuia, PSD doreşte un calendar complet al alegerilor, ţinându-se cont „şi de ce zice lumea şi de ce e mai bine ţării şi din punct de vedere financiar".


„Eu, personal, vă spun că nu sunt foarte încântat cu alegeri în luna decembrie, fiindcă în decembrie e prostul obicei la noi, în România, să fie frig sau să ningă. Nu este o vreme care să îmbie la prezenţă la vot. O prezenţă mai mare la vot înseamnă mai multă legitimitate, mai mulţi români care se exprimă şi, până la urmă, despre asta vorbim - despre voinţa poporului”, a precizat europarlamentarul.

Tudose a mai declarat că în şedinţa de coaliţie nu s-a discutat despre un candidat comun la alegerile prezidenţiale PSD-PNL.


El a completat că actuala coaliţie de guvernare va rezista până la finalul acestui an, până la alegerile parlamentare care vor genera o altă majoritate. „Este foarte clar că această coaliţie va merge până în alegerile de la sfârşitul anului, alegerile parlamentare care generează o nouă majoritate parlamentară. Nu se poate sparge, fiindcă noi am intrat în această coaliţie în anumite condiţii, şi noi, şi ei, tocmai pentru stabilitate, în nişte momente dificile. Acele momente dificile nu s-au cam încheiat, vedeţi că războiul tot aproape de graniţă e”, a încheiat social-democratul.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

 

CITEȘTE ȘI:

Vom avea sau nu alegeri comasate?

Alegeri comasate în 2012 și mai puţini parlamentari

abonare newsletter