Politică

Opinie. Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: „Marcel Ciolacu a făcut gestul politic suprem: a pus pe masă susținerea pentru ORICINE la Președinția României”

Marcel Ciolacu a făcut gestul politic suprem: a pus pe masă susținerea pentru ORICINE la Președinția României. O provocare pentru mediul de afaceri, să propună un candidat solid care să conducă România pana în 2034.

Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj

 

Firme de consultanță. Giganți din domeniul energiei. Big Pharma. Companii de chimie, de construcții, de mâncare, de bunuri de larg consum, de informații și telecomunicații. HORECA. Desigur, băncile. Nu în ultimul rand marii retaileri, care decid ce mănânci și ce bei. 


 

Toți au lideri care, chiar foarte frecvent, apar în presă și ne explică cum și mai ales de ce trebuie condusă România într-un mod sau altul. 


Sunt partenerii care stau la masă cu miniștrii și le dau documente pentru a formula legi necesare sau inutile.

Coaliții, institute, asociații, patronate, confederații, camere de comerț și industrie, zeci de combinații de companii care sfătuiesc Guvernul, Parlamentul și Președinția despre cum trebuie condusă România în aceste vremuri tulburi. 


„Unele dezbateri sunt deschise, altele în schimb au «taxă de acces»”

Toate organizează cu regularitate mese rotunde și grupuri de lucru la care invita membrii Guvernului, Parlamentului și Președinției ca să-și dea cu părerea despre buna guvernare a României. Unele dezbateri sunt deschise, altele în schimb au „taxă de acces” de peste 10 mii Euro, și oricum unii jucători sunt indezirabili, nu sunt primiți la discuții indiferent de cât sunt pregătiți să cotizeze. Alte dezbateri sunt de-a dreptul ascunse de ochii publicului și afli apoi ca un domeniu beneficiază de cine știe de facilități fiscale, fără a fi neapărat un domeniu strategic și fără a se fi făcut vreun studiu de impact. 

Așadar, dacă mediul de afaceri este atât de priceput ar trebui să răspundă provocării lansate de șeful celui mai mare partid din România și să găsească un candidat care să conducă România până cel puțin în 2029, ideal până în 2034. Prin 2035, dacă ne luăm după unele proiecții Eurostat, România ar trebui sa devină a șaptea, dacă nu chiar a șasea cea mai mare putere economică a Uniunii Europene. 


„Problemele de politică externă ale campaniei electorale din 2024 sunt relativ clare”

Problemele de politică externă ale campaniei electorale din 2024 sunt relativ clare încă de pe acum. Nu banii lipsesc României, ci mai degrabă decizii legate de care parte a giganților să stăm în ordinea geopolitică care se recrează, forțarea adoptării unor reglementari europene aflate în vadita contradicție cu interesul național, absorția refugiaților ucrainieni, emergenta extremismului politic în Uniunea Europeana, stagflația și, noile intrate, penuriile de energie și mâncare. 

Problemele sociale, economice și financiare ale României vor fi aceleași, Euro da / nu, lipsa oricăror strategii de industrie de prelucrare și lanțuri de aprovizionare (de fapt România continuă frenezia de închidere de fabrici), evaziunea fiscala, munca la negru, brain-drain-ul de neoprit, dispariția din țară a 5-6 milioane de români și ca atare, un deficit de 500 mii de muncitori care trebuie aduși din piețele asiatice, așteptata implozie a sistemului de pensii, trăitul pe datorie și pe pomana, ruralul ancorat în anii ’80 și, nu ultimele pe listă, sisteme publice – educație, sănătate, infrastructură, administrație – la pământ, și ținute acolo de grupuri bine organizate (apropos, sprijinite de mediul de afaceri). 


Ca o remarcă tristă, dintre toate sistemele publice - și asta este cel mai grav lucru dacă vine vorba de viitorul României - niciodată învățământul și sănătatea nu au stat atât de prost într-o țară europeană, toate statisticile arată performanțele jalnice cele două sisteme publice. Nici o legătură cu nevoile și pretențiile românilor și principalul motiv pentru care familii întregi continuă să plece din țară.

Cea mai mare speranță a românilor naivi, care cred în România, este că în 2024 să nu mai trebuiască să voteze răul cel mai mic, ci să aibă în față doi candidați atât de buni încât alegerea să fie foarte grea.

Provocarea lui Marcel Ciolacu – gest de abilitate politică ar spune unii, alții ar comenta că nu există, deocamdată, opțiuni interne – este pe masă, CV-urile se depun la sediul de pe Kiseleff. Sunt curios dacă există „balls” – recurg cu regret la dicționarul urban, dar ajută la economia de cuvinte - la una sau mai multe personalități notorii din mediul de afaceri să iasă din zona de confort, să accepte provocarea și să candideze la Președinția României în 2024.

Opinie de Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj

CITEȘTE ȘI:

Opinie. Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: „Președintele României 2024: mediul de afaceri să dea un candidat solid la Președinția României”

Opinie. Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: „Decrețelule, mai știi să desfaci și să pui la loc Kalașnikovul?”

Opinie, Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: „Care criză? Nu mai vorbiți prostii, nu e nici o criză în România, uitați-vă în jurul vostru, nu a mai existat o astfel de explozie de consum din 2019”

Ultimele Stiri
abonare newsletter