Moment special dedicat rectorilor din municipiul Cluj-Napoca.
În semn de mulţumire, recunoaştere a contribuţiei şi dezvoltării învăţământului universitar clujean, astăzi va avea loc o reuniune dedicată celor care au condus în ultimele decenii, instituţiile de învăţământ superior din municipiu.
Viața de student are multe avantaje: cunoști o mulțime de oameni, înveți o mulțime de lucruri noi și ai parte de o mulțime de experiențe pe care le întâlnești, poate, doar o singură data în viață. Există, însă și momente stresante, care îți dau bătăi de cap, cum ar fi examenele, găsirea unei chirii sau primirea unei camere la cămin.
O expoziţie despre lumea magică a poţiunilor va fi deschisă săptămâna aceasta la Colecţia de Istorie a Farmaciei din Cluj, iar personajul care îi va ghida pe vizitatori va fi Harry Potter.
S-a tras cortina unei noi inițiative. Teatrul Vienez de Copii, în
parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea „Babeș-Bolyai”
Cluj-Napoca și alte instituții au organizat la Cluj conferința
„Teatrul în educație”.
O seară cu specific portughez, organizat de voluntarii portughezi veniți la Cluj prin proiectul „CapitALL”, a avut loc joi, 12 noiembrie, la Casino în Parcul Central.
Alocarea a minim 6% din PIB pentru educație, clasificarea pe categorii a instituțiilor de învățământ superior și finanțarea în funcție de acestea, dar și stabilirea numai prin lege a autonomiei universitare sunt câteva din cerințele rectorilor universităților membre ale Consorțiului ''Universitaria'', întruniți, la acest sfârșit de săptămână, la Alba Iulia.