Guvernul Bolojan a eliminat bursele lunare de excelență pentru elevii olimpici, potrivit legii fiscal-bugetare publicate în Monitorul Oficial pe 25 iulie. În locul acestora, elevii vor primi doar premii unice în bani pentru rezultatele obținute la olimpiade internaționale.
Mircea Miclea critică măsurile guvernamentale cu impact direct asupra învățământului românesc. „Nu există niciun fel de viziune, doar o atitudine contabilicească de a reduce deficitul bugetar, tăind tot de acolo de unde s-a tot tăiat”, spune fostul ministru al Educației.
Ministrul Educației reacționează în cazul scandalului privind „cenzurarea” unei analize a Institutului de Științe ale Educației privind efectul măsurilor de austeritate asupra învățământului. „Orice contribuție științifică trebuie să treacă un proces de evaluare”, spune Daniel David.
Profesorii anunță că vor relua protestele de stradă din cauza măsurilor adoptate de Guvern care vizează creșterea normei didactice. Debutul noului an școlar ar putea sta sub semnul manifestațiilor de stradă.
În urma repartizării computerizate a absolvenților claselor a VIII-a, 4.029 de elevi au fost admiși în liceele din Cluj. În același timp, zeci de elevi nu au putut fi admiși în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni.
Deși societatea pretinde că încurajează inovația și gândirea liberă, realitatea din sălile de clasă și amfiteatre este cu totul alta. Vlad Burnete, profesor universitar la UTCN, a scos la lumină o problemă gravă și adesea ignorată: studenții nu îndrăznesc să ridice mâna. Nu pentru că nu ar avea idei sau curiozitate, ci din frica paralizantă de a spune ceva greșit.
Rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională au fost publicate, miercuri, de Ministerul Educației. Clasamentul liceelor din Cluj după ultima medie de admitere.