Educație

OPINIE: Învățământul trebuie reformat

Istoria se repetă, miniștrii pleacă, problemele rămân. Cam așa se poate rezuma (la modul cinic) „reforma” învățământului românesc din ultimii 25 de ani, luată din nou în discuție acum și devenită, oficial, subiect de dezbatere publică. Dar care învățământ și care reformă s-ar putea întreba, pe drept cuvânt, omul obișnuit, deopotrivă, elev, profesor sau părinte? Cum care, este vorba despre „reforma curriculară” a învățământului românesc și care a făcut deja primii pași!

Educație

Ce îşi doresc elevii să aducă nou reforma educaţiei

Ce îşi doresc elevii să aducă nou reforma educaţiei
În ultima perioadă, se discută tot mai mult despre reforma şcolară şi în mod special despre eliminarea limbii latine şi diminuarea orelor de istorie şi limba română. Profesorii, părinţii şi psihologii cu care a discutat Monitorul de Cluj recent sunt de acord că trebuie schimbat sistemul de învăţământ, dar nimeni nu ştie exact cum.



Educație

Istoria poate fi...istorie. Părinţii, profesorii şi istoricii clujeni fac front comun împotriva diminuării orelor de istorie

sursa foto: obiectiv.info
Potrivit planului cadru pentru învăţământul din România propus de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei se vrea excluderea studiului limbii latine şi diminuarea numărului de ore la limba şi literatura română şi istorie la nivel gimazial. Profesorii, părinţii şi academicienii se opun cu vehemenţă acestei măsuri care ar reprezenta „un pericol” pentru societate.


Ultimele Stiri
abonare newsletter