Persoanele care dețin imobile în Cluj-Napoca pot obține un certificat de urbansim de informare printr-o procedură online. Documentul conține informații precum suprafața ori limitele după care se poate construi.
Ambasadorul Italiei în România s-a aflat joi într-o vizită la Consiliul Județean Cluj, unde a discutat despre posibilitățile de colaborare între cele două țări.
Patru organizații civice și de mediu cer Primăriei Cluj-Napoca realizarea de spații publice verzi mai mari în zona industrială a municipiului și realizarea de dezbateri publice care să ducă la realizarea lor.
După două licitații eșuate, autoritățile au reușit să atribuie licitația pentru prima școală din cartierul Bună Ziua. Durata elaborării documentației tehnice, a Studiului de Fezabilitate și a PUZ-ului este de 18 luni.
Licitația pentru modernizarea celor 166 kilometri de cale ferată între Cluj Napoca şi Episcopia Bihor a fost suspendată, după ce firma bucureşteană Metroul SA a depus o contestaţie.