Parcul Tineretului cunoscut ca și „Pădurea Clujenilor” se închide pe un segment, anunță Primăria Cluj-Napoca. Lucrările de remediere au fost dispuse de către comisia de recepție și vor dura 6 săptămâni.
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost pus sub control judiciar după ce a furat mai multe cabluri din cupru și deșeuri din aluminiu din curtea unei societăți comerciale, situată pe strada Fabricii de Zahăr din municipiul Cluj-Napoca.
Pentru a preveni accidentele, șoferii trebuie să fie și mai atenți la modul în care circulă cu mașina când ninge, iar drumurile sunt acoperite de polei. Află cum trebuie să conduci în condiții de iarnă.
Șoferii din Cluj arată cu degetul spre autorități și spun că nu toate drumurile ar fi fost deszăpezite. Rețelele de socializare sunt pline de poze din trafic unde se semnalează faptul că pe drumul Sfântul Ioan sau pe Autostrada Gilău-Turda nu s-ar fi intervenit corespunzător.
Un incendiu a izbucnit la o casă din comuna Feleacu în noaptea de joi spre vineri. Acoperișul a fost cuprins de flăcări, iar pompierii au intervenit de urgență.