Electric Castle, la fel ca și alte festivaluri, nu va fi organizat această vară, condițiile de pandemie încă nefiind în avantajul organizatorilor evenimentelor de acest tip.
Sute de organizatori ai festivalurilor din țară, printre care și organizatorii Untold, Electric Castle (EC) sau Jazz in the Park cer sprijinul președintelui Klaus Iohannis, în timp ce sectorul cultural „se îndreaptă spre prăpastie”.
Emil Boc a declarat marți că este „convins” de faptul că festivalurile Untold și Electric Castle se vor organiza anul acesta la Cluj. Spectacolul-test de operă va avea loc fără mască, în interior, a declarat edilul. Acesta a precizat că scăderea ratei în municipiu a fost posibilă fără carantină.
Emil Boc îndeamnă „festivalierii de toate vârstele” să se vaccineze pentru ca festivalurile Untold și Electric Castle să poată avea loc în această vară la Cluj.
Ministerul Culturii a propus un set de măsuri pentru organizarea marilor evenimente culturale în timpul pandemiei. Festivalurile ar putea fi organizate începând cu data de 1 iunie.
Organizatorii festivalurilor Jazz in the Park, Untold, Electric Castle (EC) și TIFF cer redeschiderea activității și sprijin financiar, într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis, care a strâns peste 200 de semnături.