Educație

O universitate trece la cursuri online, pentru a face economie la curent. La UBB, cursurile continuă în format clasic

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad își mută cursurile online, cu excepţia facultăţilor cu profil medical. Decizia a fost luată din cauza scumpirii prețurilor la energie.

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad își mută cursurile online. FOTO: Facebook/ Universitatea de Vest Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad își mută cursurile online. FOTO: Facebook/ Universitatea de Vest

 

 


Cursurile la Universitatea de Vest „Vasile Goldi” (UVVG) Arad se vor desfăşura online începând de luni, 21 noiembrie, cu excepţia celor trei facultăţi cu profil de medical, a decis Senatul Universităţii.

 


Protectorul pentru strategia academică şi programe de studii din cadrul UVVG Arad, Cristian Benţe, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, că decizia a fost luată pentru a se valorifica platforma de studiu online creată în timpul pandemiei de COVID-19, dar şi în contextul actual al preţurilor mari la energie, care impun adoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor.

„Conform deciziei Senatului, facultăţile cu profil medical, respectiv Medicina, Stomatologia şi Farmacia, vor desfăşura în continuare cursurile cu prezenţă fizică 100%. Celelalte facultăţi din cadrul UVVG vor avea activitatea online sincron, adică în direct, aşa cum prevăd standardele ARACIP. Precizăm că toate examenele se vor desfăşura doar cu prezenţa fizică a studenţilor, la toate facultăţile. Avem o platformă de învăţare online foarte bine pusă la punct şi ne dorim să o valorificăm în acest context în care preţurile la energie sunt foarte mari şi toată lumea doreşte să facă unele economii”, a declarat Cristian Benţe.


UVVG Arad are în prezent aproximativ 5.000 de studenţi.

Pe de altă parte, la Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) Arad, cursurile se vor desfăşura în continuare cu prezenţă fizică la toate facultăţile.


UBB: „Dacă va fi cazul şi vor creşte facturile, vom rediscuta”

La Universitatea Babeş Bolyai din Cluj, cursurile se vor ţine tot în format clasic, oficialii instituţiei de învăţământ afirmând că, dacă se va impune luarea unei alte de decizii, aceasta va fi discutată.

„Deocamdată facem faţă. Vom vedea, dacă va fi cazul şi vor creşte facturile, vom rediscuta, vom reanaliza şi dacă se va impune o altă decizie, va fi adoptată”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al universităţii clujene Laura Irimieş, citată de News.ro


Amintim că, la nivelul facultăţilor, profesorii au posibilitatea de a ţine o parte dintre cursuri online pentru 25% dintre ore. 

CITEȘTE ȘI:

Primăria face economie de 25% la iluminatul festiv. Va fi oprit 4 ore pe noapte: „Nu merge nimeni să vadă beculețele”

abonare newsletter