Economia a fost afectată de pandemie, însă Clujul a cunoscut pierderi foarte ușoare față de alte județe din țară care mereu au fost compatibile din punct de vedere economic. Care este secretul Clujului?
Un concert-test cu 250 de oameni s-a organizat în orașul spaniol Girona. Tinerii au fost foarte încântați de acest proiect, iar în 20 de minute s-au vândut toate biletele.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a propus ca eliminarea restricțiilor să se decidă la nivel local, depinzând pe rata de vaccinare a județului. Propunerea se află „în discuții”.
Patronii restaurantelor din Cluj nu sunt de acord cu testarea antigen la intrarea în restaurante, ei considerând că este o mare tâmpenie, iar în final tot ei vor ieși pe pierdere.
Un apartament din Cluj-Napoca, decorat cu mobilă de pe vremea comunismului este scos la vânzare pentru suma de 116.000 de euro. Prețul apartamentului este la fel de mare ca unul dotat cu toate cele necesare.
Ministrul Muncii a spus că scopul recalculării celor cinci milioane de pensii este acela de crește pensiile care sunt foarte mici pentru a exista echilibru între acestea.
Raluca Turcan, ministrul Muncii, susține că se vor oferi stimulente angajaților care recalculează pensiile pentru că „și-au dublat practic activitatea”.