Economie

Maratonul modificărilor fiscale

Anul acesta, Codul Fiscal a fost modificat de nouă ori; asta, pe lângă celelalte 22 de modificări pe care le-a suferit în 2013.

Codul Fiscal a suferit nouă modificări în primele trei trimestre din acest an, a arătat, marți, consultantul fiscal Cristina Săulescu. Deşi 9 pare o cifră mare, e totuşi mult mai mică decât 22 – de atâtea ori a fost modificat în 2013.

„Codul Fiscal a fost modificat, completat sau rectificat de 22 de ori în 2013 și a avut alte nouă modificări, în primele nouă luni din 2014. Normele de aplicare au avut, de asemenea, trei modificări în 2013 și alte trei în nouă luni din 2014. Codul de procedură fiscală a fost modificat de șapte ori în 2013 și de două ori în primele nouă luni din 2014”, a atras atenţia expertul fiscal Cristina Săulescu în cadrul unei conferinţe referitoare la impactul fiscalității asupra mediului de afaceri. Ea a precizat că „cea mai importantă și cea mai controversată” măsură de modificare a Codului Fiscal a fost introducerea impozitului pe construcțiile speciale.


Amatorism şi resemnare

Acest maraton al modificărilor fiscale nu a rămas fără efect asupra business-urilor locale. Întreprinzătorii clujeni s-au plâns în repetate rânduri despre lipsa de predictibilitate de pe piaţă şi despre lipsa unor consultări cu mediul de afaceri. O altă problemă la care afaceriştii revin mereu este aceea că, de multe ori, modificările nu au la bază studii de impact, motiv pentru care la unele s-a şi renunţat relativ repede, în timp ce altele s-au perpetuat.

Omul de afaceri clujean Iosif Pop spune că în prezent există un fel de resemnare printre investitori din cauza lipsei de predictibilitate de pe piaţă. „Asta este, optimismul nefondat duce la corecţii continue. Au fost făcute multe promisiuni fără să se ştie exact de unde se pot lua bani. E un nivel de amatorism din partea Guvernului şi a ministerelor care se resimte foarte tare în evoluţia pieţei, cifrele pe primele şase luni dovedesc asta, dar care se resimte inclusiv în resemnarea de care dă dovadă o bună parte a mediului de afaceri. E un an electoral cu foarte multe lucruri nelalocul lor”, conchide Iosif Pop.


Câteva luni de linişte

La rândul său, Augustin Feneşan, preşedintele Asociaţiei Patronilor şi Meseriaşilor (APM) Cluj, spune că faptul că urmează alegerile înseamnă că oamenii de afaceri vor avea măcar câteva luni de linişte. „Până după alegeri, de fapt până în 2015 consider eu, nu vor mai apărea modificări majore în ceea ce priveşte Codul Fiscal, deoarece Guvernul nu mai vrea să-şi asume în această perioadă măsuri cu impact drastic asupra pieţei. Eu cred că acesta e un lucru bun, mai ales că în această perioadă se fac previziunile pe 2015. Oricum, noi am făcut presiuni să se rescrie Codul Fiscal de la zero, chiar vineri am avut o întâlnire la Bucureşti la care a participat şi mininstrul IMM-urilor, dar ni s-a transmis că în lunile următoare nu se va întâmpla nimic. Discuţiile vor fi reluate după alegeri cândva şi sperăm să reuşim să impunem mai multe puncte care să vină în ajutorul mediului de afaceri”, a declarat Feneşan.

Variaţii ale CAS de la 15 la 60%

Vă reamintim că de la 1 octombrie intră în vigoare noile prevederi legislative privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale.


În anii 1990, CAS a variat de la 15% la 60%, iar ponderea CAS în total venituri bugetare a depășit pragul de 30%. Ratele ridicate de CAS au dus la o evaziune fiscală ridicată și colectări mici la buget. După anul 2000 a început o relaxare pe acest plan, iar CAS a ajuns de la 57% la 44,35%. La angajator, rata de CAS s-a redus de la 40,3% la 27,85% în prezent.

abonare newsletter