Administrație

Primele utilaje în teren pentru lucrări pregătitoare pe lotul „Meseș” al Autostrăzii Transilvania. API: „Există variante pentru deschideri parțiale, înainte de termen”.

Au apărut primele utilaje la lucru pe tronsonul „trofeu” al Autostrăzii Transilvania, lotul Nușfalău - Poarta Sălajului. Deocamdată este vorba de lucrări pregătitoare, iar o autorizație de construire ar putea fi dată până la finalul anului 2026.

Au apărut primele utilaje la lucru pe tronsonul „trofeu” al Autostrăzii Transilvania, lotul Nușfalău - Poarta Sălajului | Foto: Facebook, Cristian Pistol Au apărut primele utilaje la lucru pe tronsonul „trofeu” al Autostrăzii Transilvania, lotul Nușfalău - Poarta Sălajului | Foto: Facebook, Cristian Pistol

 

 


 

Lotul Nușfalău - Poarta Sălajului al Autostrăzii Transilvania sau Lotul „Meseș” este cel mai mai dificil tronson de pe A3, dat fiind faptul că este prevăzut și un tunel, iar pe acest sector au apărut utilaje pentru lucrări pegătitoare.


 

 


Primele utilaje în teren pentru lucrări pregătitoare pe lotul „Meseș” al Autostrăzii Transilvania

„După un fluviu de promisiuni lung de peste 10 ani de zile, nenumărate amânări și bâlbe birocratice, o licitație ratată lansată în noiembrie 2020 și anulată în ianuarie 2023, relansată în februarie 2023 și adjudecată de asocierea turcă Makyol-Ozaltin doi ani mai târziu, vedem în sfârșit utilajele la lucru pe cei 41 de kilometri dintre Nușfalău și Poarta Sălajului, ultima secțiune a Autostrăzii Transilvania rămasă de construit între granița cu Ungaria și Târgu Mureș”, a anunțat Asociația Pro Infrastructură (API), într-o postare pe Facebook.

Potrivit sursei citate, utilajele din teren pe lotul Nușfalău - Poarta Sălajului sunt pentru lucrări pregătitoare precum:


  • descărcări arheologice
  • depozite de materiale
  • decopertări
  • organizare de șantier

API a amintit că acest lot est încă în perioada de proiectare.

Asociația a precizat că acest tronson ar putea fi terminat în cinci ani, până la final de 2031, având în vedere mobilizarea constructorilor Makyol și Ozaltin pe alte șantiere de autostradă din România.


Deschideri parțiale pe lotul Nușfalău - Poarta Sălajului înainte de termen?

Mai mult, API mai spune că există variante pentru deschideri parțiale, înainte de termen, între Nușfalău și Crasna sau poate chiar până la Aghireș (Centura Zalău).

Contractul lotului Nușfalău - Poarta Sălajului a fost semnat în 10.04.2025 cu asocierea turcă Makyol-Ozaltin, fiind cel mai scump lot atribuit de CNAIR prin licitație din toate timpurile: 6,62 miliarde lei fără TVA pentru 41 de kilometri de autostradă din care tunelul Meseș are 2,89 km, cel mai lung tunel rutier din țară.

„Perioada de proiectare, încă neîncheiată, este de 18 luni și cea de execuție 5 ani. Ordinul de începere a fost emis în 18.08.2025. Până acum nu s-a dat nicio autorizație de construire - o așteptăm pe prima până la sfârșit de 2026”, a conchis API.

CITEȘTE ȘI:

Secțiunea Poarta Sălajului-Nușfalău de pe A3, marcată de amânări succesive. Tunelul Meseș, departe de a fi realizat.

Lotul „Meseș”, cel mai dificil tronson al Autostrăzii Transilvania, ar putea avea autorizație de construire până la final de 2026.

A fost semnat contractul pentru cel mai valoros lot al Autostrăzii Transilvania

Ultimele Stiri
abonare newsletter