Administrație

La 20 de ani de la începerea lucrărilor, CNAIR nu știe cum trebuie să arate lotul Suplacu-Chiribiș al A3 și ce lucrări mai sunt de făcut

După 20 de ani de la primele lucrări, CNAIR nu știe cum trebuie să arate lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș al A3, care sunt detaliile tehnice și ce lucrări mai sunt de făcut, susține Horațiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

CNAIR nu știe cum trebuie să arate lotul Suplacu-Chiribiș al A3 și ce lucrări mai sunt de făcut. FOTO: Facebook/ Cristian Pistol CNAIR nu știe cum trebuie să arate lotul Suplacu-Chiribiș al A3 și ce lucrări mai sunt de făcut. FOTO: Facebook/ Cristian Pistol

 

 


Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) face a cincea încercare pentru finalizarea lotului Suplacu de Barcău – Chiribiș, pe Autostrada Transilvania, după 20 de ani de la primele lucrări. Lotul de 26 de kilometri început de americanii de la Bechtel, care include și viaductul de 1,6 kilometri, construit peste lacul de acumulare, așteaptă depunerea ofertelor până pe 12 iunie, noua licitație fiind lansată încă din 6 ianuarie 2023, potrivit Economedia.

 


320 de întrebări și solicitări de clarificări

Constructorii interesați au depus numeroase clarificări la caietul de sarcini, însă Compania de Drumuri nu lămurește neclaritățile și pasează răspunderea în sarcina antreprenorului, susține Horațiu Cosma, fost secretar de stat (USR) în Ministerul Transporturilor: 

„Aflat la a cincea tentativă de finalizare după 2 rezilieri de contracte și 2 licitații anulate, lăsat pe jumătate finalizat de americanii de la Bechtel, tronsonul de 26 de kilometri de autostradă din județul Bihor este în licitație din ianuarie. În martie licitația a fost suspendată, după ce CNAIR nu a fost în stare să răspundă la neclaritățile constructorilor. Abia săptămâna trecută, după 2 luni de întârziere, CNAIR a publicat răspunsurile la cele 320 de întrebări. Am trecut prin ele și m-am îngrozit. După 20 de ani de la debutul lucrărilor Compania de Drumuri încă nu știe cum vrea să arate autostrada, care sunt detaliile tehnice și ce lucrări mai trebuie finalizate. Cea mai mare parte a răspunsurilor oferite sunt de tipul «nu știm, nu avem, nu vrem, ocupați-vă voi, constructorilor, că noi atât am putut». Câteva exemple:


– O serie de termene contractuale se bat cap în cap, constructorii cer lămuriri, CNAIR apelează la «buna credință» a viitorului constructor pentru respectarea lor;
– Constructorii întreabă unde mai exact trebuie stabilizat terenul, CNAIR răspunde că «unde va fi nevoie»;
– Constructorii cer documente de calitate referitoare la lucrările deja executate de Bechtel, fiindcă vor trebui să garanteze pentru ele 10 ani, CNAIR le răspunde cu «altă întrebare»;
– Pe un sector al autostrăzii proiectul se bate cap în cap cu normativul, constructorii întreabă ce să respecte, CNAIR răspunde că ambele;
– Constructorii cer suprafața depozitelor de materiale pe care vor trebui să le readucă la starea inițială, CNAIR îi trimite să măsoare singuri;
– Sunt necesare lucrări suplimentare de întărire a celor executate de Bechtel, CNAIR confirmă, dar nu are detaliile tehnice, să le «ghicească» și să le oferteze constructorii de pe acum;
– Constructorii întreabă dacă pot înlocui stratul de balast stabilizat cu unul de piatră spartă, CNAIR răspunde că da, dar de fapt nu.

Astfel de documentații tehnice și răspunsuri în dorul lelii am mai văzut de-a lungul anilor la Compania de Drumuri. Și de fiecare dată a fost vorba despre proiecte nedorite de conducerea politică PSD sau PNL. Iar consecințele au fost pe măsură: șantiere blocate, constructori fără chef de muncă, termene amânate la infinit”, afirmă Horațiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor.


O nouă licitație pe lotul „părăsit” de Bechtel

CNAIR a lansat o nouă licitație pentru lotul de 26 de kilometri pe 6 ianuarie 2023, dar fără a anula licitația anterioară din 2020. Noua licitație are o valoare de aproape un miliard de lei, iar durata de realizare este de 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție, a anunțat șeful CNAIR Cristian Pistol. 

„Secțiunea Suplacu de Barcău – Chiribiș (26,35 km) a Autostrăzii Transilvania a fost relansată în licitație, iar 15 martie 2023 este data limită pentru depunerea ofertelor! Contractul finanțat prin fonduri europene prevede 24 de luni (6 de luni pentru etapa de proiectare si 18 luni pentru perioada de execuție a lucrărilor) iar suma alocată este de 937,53 milioane de lei (fără TVA). Constructorul care va câștiga acest contract trebuie să execute o serie de lucrări printre care:


– 3 viaducte,

– 8 pasaje

– 8 poduri, inclusiv un pod de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 1.650 m peste lac de acumulare. 

Lucrările la acest lot au fost abandonate după rezilerea contractului Bechtel, în anul 2013. CNAIR a reușit să mai atribuie o dată contractul în anul 2015 dar constructorul spaniol nu a reușit să se mobilizeze iar contractul a fost reziliat din nou în anul 2016”, a afirmat Cristian Pistol.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Autostrada Transilvania. Lotul Chețani-Câmpia Turzii, peste 50% grad de realizare. Grindeanu: „Se lucrează foarte bine. Sper ca anul acesta tronsonul să fie redat circulației”

Ultimele Stiri
abonare newsletter