Administrație

Din 2023 te va costa mai mult să divorțezi. Ce taxe și impozite se majorează începând cu noul an?

Nivelul taxelor și impozitelor locale va fi majorat începând de anul viitor, potrivit ratei inflației. Nu doar tarifele pentru locurile de parcare din cartiere vor crește cu 5,1% față de anul precedent. Aceeași indexare este aplicată și în cazul impozitelor pe clădiri și terenuri. Dacă taxele administrate de serviciul urbanism al Primăriei rămân neschimbate, alte taxe, precum cele de divorț, vor fi majorate cu rata inflației.

Taxele și impozitele se indexează cu rata inflației în 2023/ foto: monitorulcj.ro Taxele și impozitele se indexează cu rata inflației în 2023/ foto: monitorulcj.ro

 

 


Primăria Cluj-Napoca scumpește abonamentele pentru un loc de parcare atât în centrul Clujului, cât și în cartiere, din 2023. Astfel, pentru abonamente persoane fizice riverani, tarifele vor crește de la 118 lei la 124 de lei, iar în zonele de cartiere, tarifele pentru parcările care sunt în fața blocului, unde sunt și cele mai multe parcări pentru cetățeni, vor crește de la 68 de lei la 71 de lei, 

 


Din 2023, divorțul va costa mai scump

Spre exemplu, începând din noul an, taxa pentru procedura de divorț, administrată de serviciul de stare civilă din Primărie, va fi majorată la 600 de lei. 

Dacă în 2015, nivelul taxei era stabilit la 500 de lei, în 2021 aceasta ajunsese la valoarea de 550 de lei.


În 2022, taxa pentru divorț indexată cu rata infțaiei a ajuns la 565 lei, iar din noul an valoarea acesteia crește la 600 de lei, fiind majorată cu 35 de lei. 

În 2023, taxele percepute de administrația locală prin serviciul urbanism rămân, practic, neschimbate, aplicându-se aceeași valoare din acest an. 


Edilul Emil Boc susținea că administrația locală nu va majora nivelul taxelor și impozitelor acolo unde nu este nevoie, întrucât clujenii se confruntă cu multiple scumpiri. 

Înainte de bugetul local, care trebuie prezentat public, trebuie să avem stabilit nivelul impozitelor și taxelor locale, atât cu privire la parcări, cât și cu privire la proprietăți conform prevederilor legale. În privința proprietăților, Curtea Constituțională a respins săptămâna aceasta sesizarea de neconstituționalitate cu privire la prorogarea până în anul 2025 a sistemul de impozite și taxe locale pe sistemul grilei notarilor. Asta înseamnă că rămânem la sistemul anterior de stabilire a impozitelor și taxelor locale și, în consecință, în viitoarea ședință de Consiliu Local vom propune nivelul taxelor și impozitelor fără ca ele să fie majorate, ci doar conform prevederilor legale cu rata inflației. (...).


De ce nu majorăm? Știți bine care sunt greutățile vremurilor pe care le trăim, nu cred că acolo unde putem să nu majorăm să trecem și să majorăm numai de dragul de a majora. Cred că trebuie să ținem cont de aceste vremuri pe care le avem astăzi și acolo unde legea și viața noastră administrativă ne permit să nu majorăm, nu majorăm”, declara recent primarul Emil Boc în deschiderea dezbaterii privind valoarea taxelor și impozitelor aplicate în 2023.

În continuare, cei care își vor fi achitat taxele până la 31 martie 2023 vor beneficia de o reducere de 10% din valoarea impozitului datorat pentru clădiri, terenuri sau mijloace de transport. 

Impozitul pe clădiri, indexat cu 5,1%

Impozitul pe clădiri se indexează cu rata inflației de 5,1%. Astfel, în unele cazuri, taxele vor fi majorate după cum urmează:

De la 1129 – la 1187 de lei/ cu 58 de lei în plus

De la 677 – la 712 lei/ cu 35 de lei în plus

Valoarea impozitelor și taxelor locale se indexează cu rata inflației de 5,1% în 2023/captură foto primaria clujnapoca.ro

Mai mulți bani pentru terenuri

Impozitul pentru un teren amplasat în intravilan crește, în funcție de suprafață, de la 11.200 lei, pentru 8157 – 20393 ha, la 11.771 lei, începând din 2023. 

Impozitul pentru mașini în 2023

Impozitul pentru mijloacele de transport se majorează în funcție de vehicul și de capacitatea cilindrică a acestuia. 

Spre exemplu, pentru mijloacele de transport hibride, impozitul se reduce cu 95%, potrivit hotărârii de Consiliu local.

Pentru motociclete cu o capacitate cilindrică de până la 1600 cm inclusiv, taxa rămâne neschimbată. 

Se modifică impozitul pentru autoturisme cu capacitate cilindrică 2001-2600 cm de la 81 de lei la 85 de lei. 

Auto capacitate între 2601 cm – 3000 cm – de la 163 la 171 de lei. 

Auto capacitate peste 3001 cm – de la 328 lei la 345 lei. 

Valoarea impozitelor și taxelor locale se indexează cu rata inflației de 5,1% în 2023/captură foto primaria clujnapoca.ro

Și valoarea impozitului pentru mijloacele de transport pe apă se indexează astfel

Valoarea impozitelor și taxelor locale se indexează cu rata inflației de 5,1% în 2023/captură foto primaria clujnapoca.ro

Potrivit anunțului făcut de ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, în noiembrie 2023, punctul de amendă rămâne înghețat și anul următor la nivelul de 145 lei.

Valoarea amenzilor rămâne neschimbată în 2023

Limitele minime și maxime ale amenzilor pentru persoanele fizice și juridice rămâne neschimbat, dar acesta variază în funcție de gravitatea faptei/încadrare.

Astfel, contravenția se sancționează cu amendă de la 83 – 331 de lei sau de la 331 – 825 lei. 

Valoarea impozitelor și taxelor locale se indexează cu rata inflației de 5,1% în 2023/captură foto primaria clujnapoca.ro

Consiliul Local indexează anual valoarea taxelor și impozitelor cu rata inflației.

Dacă pentru stabilirea taxelor pentru anul în curs a fost aplicată o indexare de 2,6%, acum Primăria aplică o indexare de 5,1% pentru impozitele percepute în 2023. 

CITEȘTE ȘI:

Cât de scumpe au devenit locurile de parcare din Cluj-Napoca? „100 de lei/lună parcare privată, norocoșii plătesc Primăriei 68 de lei pe an”

Cât costă și cum poate fi obținut un loc de parcare la Cluj-Napoca? Plata taxei și prelungirea abonamentului, până în 31 martie!

abonare newsletter