Administrație

Unde ajungem mai repede cu mașina din Cluj-Napoca. La Budapesta sau București?

Distanța dintre Cluj-Napoca și Budapesta este de 452 km , iar între Cluj-Napoca și București sunt 463 de km.

În teorie distanța până în Capitală ar trebui parcursă într-un timp mai scurt decât până în Ungaria din cauza distanței pe autostradă/ FOTO: arhivă În teorie distanța până în Capitală ar trebui parcursă într-un timp mai scurt decât până în Ungaria din cauza distanței pe autostradă/ FOTO: arhivă

 

 


3.700 de kilometri de autostradă ar fi trebuit să aibă România, dacă promisiunile politicienilor nu rămâneau vorbe în vânt din 2014 până în prezent, scrie observatornews.ro

 


Atunci România avea 600 de kilometri de şosele de mare viteză, iar din vestul ţării se ajungea mai repede la la Budapesta sau Viena decât la Bucureşti.

Reporterii Observator au făcut un experiment prin care au demonstrat de unde se ajunge mai repede din Cluj-Napoca, în Budapesta sau București.


Cluj-Napoca – București 5 ore și 40 de minute, în teorie

Aceștia au pornit din Cluj-Napoca spre Florești pentru nu a fi nevoiți să coboare de pe Autostradă decât în Sibiu. Reporterii au părăsit A3 şi au urcat pe A10 până la Alba Iulia.  

Înainte de deschiderea A10, pe şoferii care veneau dinspre Cluj spre Bucureşti îi aşteptau zeci de minute de stat pe loc prin centrul Aiudului. După Aiud au avut cale liberă, şi limită de viteză 130 de kilometri pe oră. 


Două ore jumătate a fost făcută distanța de la Cluj până aici lângă Sibiu cu tot cu opriri, și continuarea pe DN7. Spaima șoferilor este Valea Oltului. Încă de la ora 9 dimineața traficul era insuportabil, având în vedere lucrările spre sensul spre București. Jurnaliștii au ajuns de la viteza medie de 80 de kilometri pe oră înainte de Tălmaciu, la 10 kilometri pe oră în apropiere de Deduleşti, din cauza unui accident. Între Râmnicu Vâlcea şi Piteşti au circulat cu o viteză de mers în oraş: rareori mai sus de treapta a treia.

După 8 ore și 20 de minute de trafic și nervi, reporterii au ajuns la destinație.


Drumul până în Capitala Ungariei

Din Cluj-Napoca până la Oradea se fac 160 de kilometri pe DN1. Jurnaliștii au ales drumul cel mai scurt, prin Borş 2. Jurnaliștii au traversat vama în 5 minute, aşa că ocolul prin Biharia s-a dovedit a fi o idee bună. 

La trei ore după intrarea în Ungaria, jurnaliștii au intrat în Budapesta la ora 13:10. 

„Autostrada urbană rezolvă elegant problemele de trafic de la intrarea în marele oraş”, a declarat Alex Prunean, jurnalist observatornews.ro

Deși în aparențe drumul Cluj-București pare mai ușor decât cel până la Budapesta, traseul până în capitala României a fost parcurs în 8 ore și 20 de minute, iar cel până în capitala Ungariei în 7 ore.

CNAIR spune ca doar 0,2% din accidente sunt cauzate de infrastructura

România se situează pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de decese produse în accidente rutiere în anul 2021, conform unei statistici realizate la nivelul Uniunii Europene, publicată la mijlocul lunii martie.

Statisticile realizate la nivel european de către Comisia Europeană arată că 52% dintre decesele rutiere s-au produs pe drumuri rurale, 40% în zonele urbane şi 8% pe autostrăzi. 

În 2020, au fost în jur de 1.650 de morți și 8.000 de răniți grav în cele peste 22.836 de accidente rutiere înregistrare în România, conform datelor Poliției Rutiere.

Însă, doar 0,2% din accidentele rutiere ar fi cauzate de starea infrastructurii, conform datelor obținute de la CNAIR.

Cauze accidente în 2020/ FOTO: CNAIR

CITEȘTE ȘI:

Autostrada Transilvania la granița cu Ungaria, GATA de recepție! Cum arată? VIDEO

Ungaria a finalizat drumul care leagă granița cu România de Slovacia

Ultimele Stiri
abonare newsletter