Administrație

După Untold, proiectul centurii metropolitane pleacă la Guvern. Emil Boc: „Acest proiect va răspunde nevoilor Clujului până în anul 2050”

Primarul Emil Boc a anunțat în debutul ședinței de Consiliu Local de joi că centura metropolitană va răspunde nevoilor Clujului până în anul 2050 și că toate documentele și avizele vor fi trimise la București săptămâna viitoare.

 

După însușirea studiului de fezabilitate (documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici) de către consiliile locale Cluj-Napoca, Florești, Baciu, Apahida și Gilău, privind obiectivul de investiții Drum Transregio Feleac TR35-Etapa I Centura Metropolitană TR35 și Drumuri de legătură, actele vor fi trimise către Guvern în vederea organizării licitației de construire.


Valoarea totală a investiției este de peste 1,4 miliarde euro.

„Am aprobat documentația legală, de luni o să fie trimisă Guvernului, la Ministerul Transportului toată documentația care, după aceea, să fie avizată de către CNAIR de către comitetul interministerial, să avem hotărârea de Guvern în vederea organizării licitației. Proiectul a plecat de la 38 km și a ajuns la 42 de km, dar acest proiect va răspunde nevoilor Clujului până în anul 2050. E un proiect de anvergură, așa cum acum 10 ani Centura Vâlcele-Apahida, Autostrada Transilvania, Bulevardul Muncii au scos traficul greu din oraș, cu acest proiect vom merge la nivelul anului 2050, să putem asigura alături de tren și metrou viitorul acestui oraș pe termen mediu și lung, locuri de muncă bine plătite etc. Salut acest demers de excepție al Clujului, mulțumesc colegilor din primărie pentru implicare, pentru efortul administrativ făcut de susținere a acestui proiect, colegilor din Florești, Apahida, Gilău, Baciu, suntem singurii din România care au atâtea proiecte în comun pe bază de asociere, să lucreze împreună. Dacă reforma nu s-a făcut de sus în jos o facem noi de jos în sus cu aceste proiecte de colaborare, asta demonstrează viziunea noastră metropolitană”, a declarat Emil Boc la începutul ședinței de Consiliu Local.


Centura Metropolitană este în lungime de 42,13 km, bretelele nodurilor rutiere măsoară 26,62 km, iar drumurile de legătură 32,33 km, în total fiind proiectați 101,08 km. De asemenea, centura va avea două benzi pe sens. 

De asemenea, centura metropolitană va dispune de 20 de noduri rutiere, 156 de structuri (poduri/pasaje/viaducte) în lungime de 22,7 km și 5 tuneluri. Ca și dotări, va avea patru parcări de scurtă durată și 35,07 km piste biciclete.


CITEȘTE ȘI:

„Undă verde” de la Florești pentru centura metropolitană. Studiul de fezabilitate a fost aprobat în Consiliul Local

Pas înainte pentru centura metropolitană. S-a emis avizul Autorității Aeronautice. Boc: „Mai avem două de obținut”

Boc: „Drulă ne-a scos centura metropolitană din PNRR! E direct răspunzător” / Drulă: „E o administrație incapabilă care caută țapi ispășitori”

Ultimele Stiri
abonare newsletter