Guvernul a redus perioada de adopţie a unui copil, stabilind ca un copil cu părinţi necunoscuţi să poată fi adoptat la 30 zile după obţinerea certificatului de naştere, iar un copil aflat în îngrijirea statului să fie adoptabil după un an în care părinţii se arată dezinteresaţi de situaţia acestuia. Decizia a fost luată în şedinţa de ieri a Guvernului.
Inspectorii Primăriei au verificat, în noaptea de 4 spre 5 martie, mai multe baruri şi localuri de noapte la adresa cărora existau reclamaţii din partea vecinilor privind tulburarea liniştii şi ordinii publice.
Teatrul de Păpuşi „Puck” organizează mâine, de la ora 18, premiera spectacolului „Zurinka”, de Alina Nelega, o adaptare originală după basme şi legende din folclorul romani. Spectacolul va avea şi o variantă în limba romani.
Diferenţa medie de salarizare între bărbaţi şi femei este de 18% în UE, în unele state membre depăşind chiar şi 30%. În acest context, deputaţii Parlamentului European (PE) îndeamnă statele membre să depună eforturi pentru a se ajunge la plata egală.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, speră ca noua arenă sportivă să poată fi inaugurată în luna septembrie, eveniment care urmează să fie marcat prin şapte zile de sport şi distracţie.
Mâine, de la ora 19, la Casa de Cultură a Studenţilor va avea loc un concert al Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”, sub bagheta dirijorului israelian Noam Zur.