Actualitate

Mesajul de condoleanţe al preşedintelui Consiliului Judeţean, Alin Tişe

Am aflat cu adânc regret plecarea către Împărăţia Cerurilor a Înaltpreasfinţiei Sale Bartolomeu Anania, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Trecerea la cele veşnice a ÎPS Bartolomeu reprezintă o pierdere mare pentru Biserica Ortodoxă, pentru Cluj şi pentru clujeni. Simt o mare tristeţe şi o durere enormă în suflet, la fel cum probabil simt toţi cei care l-au iubit pe mitropolitul Bartolomeu şi cum cred că simt toţi clujenii. L-am apreciat pe Înalt Prea Sfinţia Sa pentru curajul opiniei, l-am apreciat pentru curajul atitudinii sale, a fost un vizionar, un om cu care puteai discuta, un om care manifesta interes faţă de părerea celuilalt. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l aşeze într-un loc luminat! Alin TişePreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj

Actualitate

Iulian Dascălu, convocat la proces cu mandat de aducere

Curtea de Apel Cluj a decis ieri ca omul de afaceri ieşean Iulian Dascălu, proprietarul Iulius Group, să fie citat cu mandat de aducere pentru termenul din 11 februarie al procesului în care acesta îl acuză de şantaj pe patronul echipei de fotbal CFR Cluj, Arpad Paszkany. La termenul de ieri a procesului s-a prezentat doar Arpad Paszkany, care a spus că doreşte să fie audiat în aceeaşi zi în care va fi audiat şi Iulian Dascălu, punct de vedere însuşit de instanţă.

Actualitate

Teatru de păpuşi, de acum în fiecare joi

Începând din această lună, Teatrul de Păpuşi Puck lansează programul „Dacă e joi, e teatru de păpuşi!”, care oferă spectacole pentru copii şi familie, în după-amiaza fiecărei zile de joi, de la ora 18. De asemenea, secţia maghiară va programa spectacole pentru copii în fiecare zi de miercuri, de la aceeaşi oră. Astfel, primul spectacol din această lună va avea loc miercuri, cînd cei mici vor putea urmări spectacolul în limba maghiară intitulat „Turnuleţul”. Apoi joi, tot de la ora 18, va avea loc la Teatrul Puck spectacolul nonverbal intitulat „Motanul Vrăjitoarei”, în regia lui Decebal Marin. Şi sfîrşitul de săptămînă este bogat în spectacole la Puck. Asfel, sâmbătă, de la ora 11, se va juca spectacolul în limba maghiară „Fârtaţii şi Dracii“, iar de la ora 17 cei mici vor avea ocazia să urmărească piesa „Dănilă Prepeleac”, în regia lui Traian Savinescu. Duminică vor avea loc două reprezentaţii ale spectacolului „Punguţa cu Doi Bani”, de Ion Creangă, de la ora 11şi respectiv de la ora 12.30. A. V.

Actualitate

Algocalminul se mai dă fără reţetă până la 1 aprilie

Farmaciile mai pot elibera, fără reţetă, algocalminul şi celelalte medicamente care conţin metamizol până la 1 aprilie, potrivit unei decizii din 2010 a Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM), chiar dacă unii producători au autorizaţie de punere pe piaţă care prevede că respectivele produse au fost scoase din clasa OTC din februarie, a declarat pentru Mediafax vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România (CFR), Clara Popescu. Decizia ANM referitoare la schimbarea statutului pentru eliberarea medicamentelor care conţin metamizol se va aplica tuturor medicamentelor care conţin această substanţă, autorizate să fie puse pe piaţă în România.

Actualitate

Medicii recomandă plimbările în aer liber chiar şi pe ger

Plimbările în aer liber sunt recomandate de medici chiar dacă vremea este geroasă. Totuşi, există nişte limite. Cardiacii şi astmaticii trebuie să fie atenţi la ieşirile afară când sunt temperaturi foarte scăzute deoarece li se pot declanşa crize ale bolilor. Ei trebuie să reducă timpul petrecut în aer liber şi să medicamentele corespunzătoare afecţiunii înainte de a ieşi din casă. Vremea geroasă din ultima perioadă nu trebuie să îi descurajeze pe clujeni să iasă la plimbare, indiferent dacă este vorba despre bebeluşi sau persoane în vârstă. Medicii spun că aerul curat este sănătos, chiar dacă temperaturile de afară indică -10 sau -15 grade Celsius.

Actualitate

Apel împotriva listării Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO

Listarea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO ar lăsa comunitatea fără reursele pentru conservarea patrimoniului, susţine primarul comunei, Eugen Furdui. Eugen Furdui a declarat că în cazul în care proiectul minier nu va fi realizat, comuna nu va beneficia de banii necesari pentru conservarea patrimoniului localităţii. „Pentru a fi conservat şi pus în valoare, patrimoniul din Roşia Montană are nevoie de finanţări substanţiale, care nu au putut fi puse la dispoziţie până acum prin bugetul de stat. În cea mai mare parte, patrimoniul de la Roşia Montană a fost cercetat, descoperit şi întreţinut în ultimii ani numai din resurse private, generate de un proiect minier.

Actualitate

Florin Piersic are prima stea de pe Walk of Fame din Bucureşti

Creat după celebrul bulevard Walk Of Fame din Los Angeles, cel din Capitală va deveni un punct de referinţă pentru cultura română prin găzduirea stelelor ce omagiază artişti români consacraţi. Florin Piersic a primit ieri prima stea de pe Walk of Fame din Bucureşti, un spaţiu dedicat artiştilor români, inaugurat în Piaţa Timpului din centrul Capitalei, în cadrul unei ceremonii la care au participat câteva sute de persoane. Florin Piersic, care a împlinit joia trecută 75 de ani, este primul actor român a cărui stea a fost dezvelită pe Walk of Fame, un spaţiu dedicat valorilor artistice ale filmului şi teatrului româneşti, situat în Piaţa Timpului, aflată în vecinătatea magazinului Cocor şi a centrului istoric al Capitalei. În cadrul ceremoniei, Piersic a dezvelit steaua cu numele său, de culoare roşie, pe un fond negru, în aplauzele celor câteva sute de admiratori care s-au strâns pentru a fi alături de actor în aceste momente. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat Ileana Stana Ionescu, Dorina Chiriac, Monica Davidescu, Maria Dinulescu, Virgil Ianţu, Adela Mărculescu, Adrian Ciobanu, Tudorel Filimon, Meda Victor şi Crina Semciuc.

Actualitate

Roman Polanski a început filmările la o nouă peliculă

După succesul de anul trecut cu „Marioneta”, când a fost desemnat marele câştigător al premiilor Academiei Europene de Film, Roman Polanski a început filmările la o  nouă peliculă. Regizorul franco-polonez Roman Polanski a început ieri, la Paris, filmările la o adaptare a unei piese de teatru, pentru prima dată de când a fost pus în libertate după refuzul Elveţiei de a-l extrăda în Statele Unite, au precizat duminică surse din anturajul cineastului, transmite France Presse. Regizorul, în vârstă de 77 de ani, va filma în suburbiile pariziene o adaptare a unei piese a scriitoarei franceze Yashima Reza, „Le Dieu du carnage”, informează Agerpres. Publicaţia Le Parisien a precizat duminică faptul că filmările ar urma să înceapă în studiourile din Bry-sur-Marne, din distribuţie făcând parte actriţa engleză Kate Winslet, americana Jodie Foster, dar şi actorul american John C. Reilly şi austriacul Christoph Waltz.

Ultimele Stiri
abonare newsletter