Actualitate

Slujbă de sfinţire la sediul nou al Consiliului Judeţean

<p /><img src="documente/stories/09_septembrie/01_ziua/04 ips andrei andreicut inaugurare sediul nou consiliul judetean rp 147.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Mitropolitul Clujului ÎPS Andrei le-a urat angajaţilor Consiliului Judeţean Cluj ca Dumnezeu să le dea “spor în toate, dar mai întâi în cele spirituale”.

Noul sediu al Consiliului Judeţean Cluj, de pe Calea Dorobanţilor nr. 106, a fost sfinţit ieri dimineaţă de un sobor de preoţi, reprezentanţi ai cultelor ortodox, greco-catolic şi romano-catolic.

Slujba de sfinţire a fost oficiată de ÎPS Andrei Andreicuţ, mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, de episcopul greco-catolic de Cluj, PS Florentin Crihălmeanu şi de Prim-Protopopul romano-catolic de Cluj, Kovacs Sandor.


ÎPS Andrei le-a urat angajaţilor Consiliului Judeţean Cluj ca Dumnezeu să le dea “spor în toate, dar mai întâi în cele spirituale”.

“E de mare importanţă ca administraţia să se poată face în condiţii bune pentru că aceasta garantează şi o temelie pentru viaţa administrativă care se desfăşoară normal şi ea oferă apoi şi vieţii noastre spirituale o ambianţă potrivită pentru a-l propovădui pe Hristos şi pentru a fi la îndemâna credincioşilor, care, în acelaşi timp, sunt şi cetăţeni ai judeţului. Din tot sufletul le urăm, şi domnului preşedinte, şi consilierilor, succes în toate, întâi în cele spirituale, în credinţă, şi apoi şi în cele materiale”, a spus ÎPS Andrei Andreicuţ, după slujbă.


Consiliul Judeţean a preluat sediul 95% gata

Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a afirmat că actualul sediu cu cinci etaje a fost preluat de la Ministerul de Finanţe, iniţial clădirea fiind propusă ca sediu pentru Direcţia Vamală, care şi-a mutat apoi sediul.


Alin Tişe a mai spus că noul sediu era construit 95% când a fost preluat şi că au fost făcute doar câteva modificări, cum ar fi sala de şedinţe, pentru a fi adaptat noii destinaţii.

El a subliniat că mutarea în sediul nou este un pas înainte pentru administraţia locală. “Eu cred că este un pas înainte în ceea ce priveşte administraţia locală, pentru că dincolo de oamenii care muncesc aici, beneficiarii serviciilor de calitate vor fi clujenii”, a spus Tişe.


Potrivit preşedintelui Alin Tişe, este pentru prima dată după 1992 când Consiliul Judeţean Cluj are sediu propriu, cel vechi din centru fiind închiriat de la Prefectură.

Slujba, oficiată de preoţii cultelor tuturor consilierilor judeţeni


Referitor la decizia ca slujba să fie oficiată de preoţi ai celor trei culte religioase, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a spus că împreună cu consilierii judeţeni a decis ca slujba de sfinţire a noului sediu să fie oficiată de reprezentanţii celor trei culte care sunt reprezentate în judeţ şi în Consiliul Judeţean Cluj.

”Opţiunea pe care am decis-o cu toţi a fost să invităm reprezentanţi de la toate cele trei culte, pentru ca să fie o reprezentare a tuturor colegilor mei din consiliu, care sunt aleşii oamenilor practic şi-i reprezintă în Consiliul Judeţean”, a conchis Alin Tişe.

Ultimele Stiri
abonare newsletter