Până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, în județul Cluj s-au înregistrat în total 662.098 persoane, reprezentând 93,2% din populația rezidentă țintă estimată a județului Cluj la 1 decembrie 2021 (710.127 persoane).
Un fotograf a reușit să surprindă patru gheparzi într-o fotografie, dar numai cei cu vederea foarte bună îi pot observa, pentru că felinele sunt perfect camuflate în peisajul stâncos.
În perioada 9 – 15 august se va desfășura un transport cu depășiri pe traseul: Sibiu – A1 – A10 – A3 – DN1 – Centura Oradea – DN19 – A3BH – Borș II PTF (județul Bihor), anunță Compania de Drumuri.
Un tânăr de 25 de ani din municipiul Cluj-Napoca, a fost reținut de polițiștii clujeni după ce ar fi furat mai multe bunuri din incinta unei magazii a unei firme din municipiu. Prejudiciul se ridică la 27.000 de lei.
Patru istorici și ghizi de la Facultatea de Istorie și Filozofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și de la Asociația ARHAIC, vor pleca la finalul lunii august într-o expediție inedită. Cei patru vor vizita timp de 10 zile podurile din Balcani.