Actualitate

Încep lucrările pe încă un sector din Autostrada Transilvania! CNAIR a aprobat Proiectul Tehnic

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a aprobat vineri Proiectul Tehnic pentru Secţiunea Zimbor - Poarta Sălajului a Autostrăzii Transilvania, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Proiectul Tehnic pentru Secţiunea Zimbor - Poarta Sălajului (Autostrada Transilvania). FOTO: Sorin Grindeanu Facebook

Contractul pentru această secţiune în lungime de 12,24 km, în valoare de 680,4 milioane de lei, este finanţat prin PNRR.

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News



"Încep lucrările pe încă un sector de autostradă! CNAIR a aprobat, astăzi, Proiectul Tehnic pentru Secţiunea Zimbor - Poarta Sălajului (Autostrada Transilvania). Va putea începe astfel, în scurt timp, construcţia celor 12,24 de km ai acestei secţiuni. Contractul, în valoare de 680,4 milioane lei (fără TVA), este finanţat prin PNRR. Pe traseul acestei secţiuni, antreprenorul român urmează să construiască, până în anul 2024, cinci viaducte şi un pod", a scris pe Facebook Sorin Grindeanu.

Potrivit unui comunicat al CNAIR, antreprenorul lucrărilor este Asocierea SC SA&PE Construct SRL - SC Spedition UMB SRL - SC Tehnostrade SRL. Durata contractului pentru perioada de execuţie este de 24 de luni, respectiv anul 2024. Perioada de garanţie a lucrărilor este 120 de luni.

CITEȘTE ȘI:

Lotul Nădășelu – Poarta Sălajului al A3, șanse maxime de deschidere la termenul din PNRR

Costuri de 250 de milioane de lei în plus pentru Autostrada Transilvania. Tronsonul de la Nădășelu până la Poarta Sălajului, 20% finalizat. VIDEO

Ultimele Stiri
abonare newsletter