monitorulcj.ro Menu

Actualitate

TIFF se mută la Sibiu! Deschidere cu repetiție: Parking în regia clujeanului Tudor Giurgiu este cap de afiș

„Parking” în regia lui Tudor Giurgiu va deschide cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) Sibiu, joi, 27 iunie, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, în prezenţa echipei filmului, în frunte cu regizorul clujean.

„Actrița Carmen Florescu, scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, autorul bestseller-ului «Apropierea», care a inspirat scenariul filmului, precum şi alţi membri ai echipei filmului vor fi prezenţi la Gala de Deschidere programată de la ora 19:00”, se arată în comunicatul organizatorilor.

„Parking” spune povestea lui Adrian, un poet din Sângeorz-Băi care emigrează ilegal în Spania anului 2002. Odată ajuns în Cordoba, viaţa lui se transformă într-o aventură complicată, pendulând între imposibila poveste de dragoste cu o cântăreaţă spaniolă şi dorul de casă. Călătoria lui în căutarea marii iubiri se va transforma într-o poveste surprinzătoare, sensibilă şi plină de provocări. Filmul are în distribuţie actori spanioli de talie internaţională precum Belen Cuesta, Ariadna Gil, Luis Bermejo, dar şi actori români foarte îndrăgiţi: Mihai Smarandache, Carmen Florescu, Valentin Popescu, Emilian Oprea, Fülöp Erzsébet sau Paul Cimpoieru.

Astfel, după ce s-a bucurat de proiecția în premieră absolută în deschiderea TIFF.18, „Parking” va fi cap de afiș și la TIFF Sibiu, care va avea loc în perioada 27-30 iunie. Pelicula este în cinematografele din întreaga ţară din 14 iunie, distribuită de Transilvania Film.

CITEȘTE ȘI: Bilanțul TIFF.18: Zeci de evenimente sold-out și peste 100.000 de participanți