Actualitate

ACCIDENT în Cășeiu. Biciclist RĂNIT GRAV după ce a fost lovit de o mașină

Un accident de circulație, soldat cu o victimă, a avut loc sâmbătă după-amiază, pe DN1C, la ieșire din localitatea clujeană Cășeiu spre Coplean.

ACCIDENT în Cășeiu. Biciclist RĂNIT GRAV după ce a fost lovit de o mașină  sursa foto dej24.ro ACCIDENT în Cășeiu. Biciclist RĂNIT GRAV după ce a fost lovit de o mașină sursa foto dej24.ro

Potrivit dej24.ro, un bărbat care se deplasa pe o bicicletă a fost lovit în plin de un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 1C. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat polițiștii, dar și o ambulanță de la Dej.

Victima a fost găsită cu mai multe traumatisme, mai ales în zona capului. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, rănitul a fost transportat la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare.


Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Ultimele Stiri
abonare newsletter