Actualitate

Unde a amenajat Primăria cele patru corturi în care puteţi consuma apă rece - GALERIE FOTO

Primăria Cluj-Napoca pune, începând de marţi, 7 iulie, de la ora 11:00, la dispoziţia clujenilor apă plată, în aceste zile în care se anunţă temperaturi ridicate.

Clujenii se vor  putea răcori în corturi deschise, amplasate pe trotuar, în zone extrem de circulate. În patru puncte din oraş, trecătorii se vor putea adăposti pentru câteva minute de arşiţa soarelui pentru a servi apă rece:

- în Piaţa Lucian Blaga, lângă Casa de Cultură a Studenţilor;


- pe Calea Turzii – staţia RATUC vis a vis Teatrul Naţional (sens de mers înspre cartierul Zorilor);

- în Piaţa Mihai Viteazu (zona din apropierea statuii lui Mihai Viteazu);


- în Piaţa Mărăşti (vis a vis de piaţă, în staţia spre Mănăştur).

Primăria le recomandă clujenilor o serie de măsuri pentru a trece mai uşor peste aceste zile călduroase:


- să evite ieşirile în perioadele cu temperaturi ridicate, în special persoanele vârstnice, în intervalul 11:00 şi 16:00;

- să consume zilnic 2 litri de lichide - apă plată sau ceai (să evite băuturile alcoolice şi cele carbogazoase);


- să supravegheze copiii, evitând locurile de joacă expuse direct radiaţiilor solare;

- aparţinătorii să viziteze cel puţin o dată pe zi persoanele vârstnice bolnave şi cele cu dizabilităţi care locuiesc singure, vor fi vizitate cel puţin odată sau de două ori pe zi de către aparţinători;


- pentru prevenirea apariţiei focarelor de incendii este necesară verificarea şi deschiderea luminatoarelor în podurile locuinţelor;

- se interzice arderea necontrolată a resturilor vegetale şi miriştilor.

abonare newsletter