Actualitate

Președintele Nicușor Dan, față în față cu prim-ministrul Ungariei, Peter Magyar. Ce au discutat?

Președintele României, Nicușor Dan, a avut o întrevedere cu prim-ministrul Ungariei, Peter Magyar. Cei doi s-au pus de acord că există un potențial al relației dintre cele două țări.

Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la reuniunea informală a Consiliului European, în Irlanda | Foto: presidency.ro Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la reuniunea informală a Consiliului European, în Irlanda | Foto: presidency.ro

 

 


 

Președintele Nicușor Dan a avut o întrevedere cu premierul ungar Peter Magyar, în contextul participării la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. Nicușor Dan a spus că există un potențial al relației dintre cele două țări.


 

 


Președintele Nicușor Dan: „Am convenit asupa necesității unui nou început”

„Mă bucur că am avut o discuție amplă și consistentă cu prim-ministrul Ungariei, Peter Magyar. Am analizat evoluția, în cea mai mare parte pozitivă, a relațiilor româno-ungare din ultimii ani și am convenit asupra necesității unui nou început, construit pe baza angajamentelor bilaterale asumate prin tratatele din 1996 și 2002. Cetățenii noștri așteaptă, pe bună dreptate, o cooperare mai strânsă în domeniul securității, al economiei și al comerțului, întemeiată pe echilibru și avantaje reciproce”, a scris Nicușor Dan, pe platforma X.

Nicușor Dan a mai spus că el și Peter Maguyar au acceptat că există un potențial al acestei relații dintre România și Ungaria, că există probleme istorice, diplomatice în această relație, și speră la deschidere pentru noi discuții în perioada imediat următoare, pentru a închide aceste tensiuni, lucruri nerezolvate.


Președintele Nicușor Dan a participat vineri la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE.

CITEȘTE ȘI:

Nicușor Dan, întrebat de ce îl menține pe Lucian Pahonțu la conducerea SPP: „Eu nu am venit aici pentru a răzbuna!”

Peter Magyar este oficial noul premier al Ungariei. Ce mesaj a transmis

Ultimele Stiri
abonare newsletter