Actualitate

Imagini din interiorul blocului din Galați, lovit de o dronă rusească. Președintele Nicușor Dan i-a vizitat pe cei doi răniți.

Președintele României, Nicușor Dan, i-a vizitat pe cei doi răniți în urma exploziei și incendiului provocate de prăbușirea unei drone rusești pe un bloc din Galați.

Președintele Nicușor Dan, la blocul din Galați unde s-a prăbușit o dronă rusească, vineri 29 mai 2026 | Foto: presidency.ro Președintele Nicușor Dan, la blocul din Galați unde s-a prăbușit o dronă rusească, vineri 29 mai 2026 | Foto: presidency.ro

 

 


 

Președintele Nicușor Dan a efectuat, vineri, 29 mai 2026, o vizită la Galați, unde i-a vizitat la spital pe cei doi răniți în urma exploziei și incendiului provocate de prăbușirea unei drone asupra unui bloc de locuințe, o femeie și fiul acesteia în vârstă de 14 ani, după care s-a deplasat la imobilul afectat pentru a evalua situația la fața locului.


 

 


Șeful statului a ajuns la Galați cu elicopterul și a fost însoțit de ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, și de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Bucătăria apartamentului afectat la Galați, după ce o dronă rusească a lovit blocul | Foto: presidency.ro

 

Starea celor doi răniți

Prima oprire a delegației a fost la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, unde este internată femeia în vârstă de 53 de ani rănită în incident, după care a mers la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan”, unde este internat fiul acesteia, în vârstă de 14 ani.


Președintele României, Nicușor Dan, i-a vizitat pe cei doi răniți la spital în urma exploziei și incendiului provocate de prăbușirea unei drone rusești pe un bloc din Galați, vineri, 29 mai 2026 | Foto: presidency.ro

 

Sunt foarte bine amândoi. Sunt oameni cu niște răni, dar nu sunt deloc grave. O să stea o săptămână - două și vor fi complet recuperați. Sunt foarte bine și din punct de vedere psihic, pentru că vorbesc unul cu celălalt la telefon și sunt optimiști”, a declarat Nicușor Dan, după ce i-a vizitat pe cei doi răniți, potrivit Agerpres.ro.


Potrivit medicului de Pediatrie-Urgențe de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați, Alina Andrei, adolescentul este în stare stabilă.

Imagini din interiorul apartamentului din Galați, afectat de prăbușirea dronei rusești | Foto: presidecy.ro

 

„Băiatul de 14 ani este în stare stabilă, este internat în unitatea noastră pentru tratament de specialitate. A fost adus în cursul nopții, în urma incidentului produs de explozia unei drone. S-au constatat arsuri de gradul II pe o suprafață corporală de 2%, la nivelul membrelor superioare și inferioare. Este în stare bună, fără alte leziuni asociate care să îi pună viața în pericol”, a declarat Alina Andrei, potrivit sursei citate.

La rândul său, medicul-șef al UPU-SMURD Galați, Liliana Dragomir, a precizat că femeia este internată la Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Clinic Județean de Urgență.

„Pacienta prezintă arsuri de gradele I și II la nivel plantar bilateral, în rest escoriații minore. După acordarea primelor îngrijiri în Unitatea de Primiri Urgențe, a rămas internată pe Secția de Chirurgie Plastică. Având în vedere ceea ce a suferit, pentru moment starea psihică este una bună”, a declarat Liliana Dragomir.

Autoritățile locale au identificat o soluție de cazare temporară pentru femeia rănită și copilul acesteia, după ce aceștia vor fi externați.

Holul, toaleta și o cameră din apartamentul din Galați afectat de prăbușirea unei drone rusești | Foto: presidency.ro

 

Președintele României, la blocul lovit de o dronă rusească

Ulterior, președintele s-a deplasat în cartierul Mazepa, la blocul BR1B, afectat de explozie, unde a petrecut aproximativ jumătate de oră în interiorul imobilului pentru a evalua situația.

La sosirea și la plecarea sa din zonă, precum și în timpul declarațiilor de presă, Nicușor Dan a fost huiduit de câteva zeci de persoane aflate pe cealaltă parte a străzii, care au scandat „Demisia”.

După vizita în imobil, președintele a declarat că structura de rezistență a blocului nu a fost afectată și că majoritatea locatarilor se poate întoarce în siguranță în apartamentele lor.

„Mai puțin apartamentul care a fost afectat, toată lumea poate să revină în locuințele lor. La apartamentul afectat daunele nu sunt majore. S-a afectat o suprafață relativ mică din plafon, e o chestiune de săptămâni până când se întorc”, a declarat Nicușor Dan.

Întrebat despre incident, șeful statului a explicat că drona făcea parte dintr-un grup de aparate lansate asupra Ucrainei și că, după ce a fost lovită, probabil, deasupra orașului Reni, și-a modificat traiectoria.

„A fost un grup de 43 de drone care au venit din partea estică, au traversat Ucraina, iar pe măsură ce au trecut pe teritoriul ucrainean, o parte din ele au fost doborâte și una dintre ele, lovită probabil deasupra orașului Reni, traiectoria i s-a modificat și a venit către Galați'', a declarat președintele.

O dronă s-a prăbușit, vineri, în jurul orei 2.00, pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, impactul a fost urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10 al imobilului.

În urma incidentului, alimentarea cu gaze naturale a fost întreruptă pentru 178 de apartamente din zonă, iar furnizarea va fi reluată după verificarea instalațiilor de către o firmă autorizată ANRE. De asemenea, blocul afectat a rămas fără energie electrică.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Nicușor Dan anunță închiderea Consulatului Rusiei de la Constanța, după incidentul cu drona care a lovit un bloc în Galați.

De ce NU a fost doborâtă drona rusească înainte să lovească blocul din Galați? Președintele Nicușor Dan a convocat CSAT.

Bloc lovit de o dronă rusească în Galați. Doi oameni răniți.

Ultimele Stiri
abonare newsletter