Actualitate

Accident rutier cumplit, în Bihor. Un bărbat a murit.

Un accident rutier cumplit, în care au fost implicate mai multe mașini, s-a produs joi în județul Bihor. Un bărbat a murit.

Accident rutier grav, în Bihor/Foto: Centrul Infotrafic România Accident rutier grav, în Bihor/Foto: Centrul Infotrafic România

 

 


Potrivit primelor informații, în urma accidentului produs pe DN 76, în localitatea bihoreană Rieni, patru persoane au fost rănite, iar un bărbat, în vârstă de 63 de ani, a murit. 

 


Joi, la ora 15:52, polițiștii bihoreni au fost sesizați, prin apel la 112, că pe DN 76, în localitatea Rieni, județul Bihor, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate trei autovehicule, respectiv un camion, o autoutilitară și un autoturism.

În urma accidentului rutier, patru persoane au suferit diverse leziuni și au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului. 


„Din păcate, una dintre cele patru persoane nu prezintă semne vitale.

Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, potrivit IPJ Bihor. 


Persoana decedată este un bărbat de 63 de ani, din județul Alba, potrivit sursei citate. 

Traficul în zonă a fost afectat din cauza accidentului rutier. 


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Accident rutier cumplit, în Suceava. O tânără de 24 de ani a murit, iar alți trei tineri au fost grav răniți

Mircea Bravo și Tanti Lenuța, implicați într-un accident rutier. Ce mesaj a transmis comediantul?

abonare newsletter