Actualitate

Copilă de 8 ani, agresată sexual de un tânăr din Turda. Agresorul a fost arestat preventiv

O copilă de 8 ani a fost agresată sexual de un tânăr de 19 ani din Turda, care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Copilă de 8 ani, agresată sexual / Foto: depositphotos.com Copilă de 8 ani, agresată sexual / Foto: depositphotos.com

 

 


În urmă cu două zile, un tânăr de 19 ani din Turda a agresat sexual o fetiță de 8 ani. Polițiștii au fost sesizați în aceeași zi, iar în urma cercetărilor, agresorul a fost reținut.

 


Tânărul a fost dus în fața instanței, iar judecătorii au decis să-l aresteze preventiv pentru 30 de zile:

„La data de 20 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr, de 19 ani, din municipiul Turda, cercetat pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. În fapt, cercetările au fost demarate la data de 20 septembrie, în urma unei sesizări cu privire la faptul că în aceeași zi, în jurul orei 19.30, o minoră de 8 ani, ar fi fost agresată sexual de către tânărul în cauză. În urma sesizării, polițiștii l-au depistat pe acesta, iar în baza probatoriului administrat, au dispus reținerea lui. În cursul zilei de joi, 21 septembrie, acesta a fost prezentat instanței, cu propunere de luare a măsurii preventive pe o perioadă de 30 de zile, măsură admisă de judecătorul de drepturi și libertăți”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj pentru monitorulcj.ro.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

38 de cazuri de violență în școlile din Cluj, într-un singur an. Profesori, printre victimele agresiunilor

Viol în gara din Câmpia Turzii. Minoră de 17 ani, bătută și agresată sexual! Agresorul, de negăsit.

Ultimele Stiri
abonare newsletter