Actualitate

Deputatul USR Emanuel Ungureanu își ia rămas bun de la Andrei după ce acesta a pierdut lupta cu boala: „Drum lin spre stele, Andrei!”

Deputatul USR Emanuel Ungureanu și-a luat rămas bun de la Andrei Flutur după ce acesta a murit duminică. Tânărul fusese internat în spital la Cluj-Napoca, făcându-se numeroase apeluri pentru donarea de sânge.

Andrei Flutur a murit! Tânărul a pierdut lupta cu boala / Foto 1: Emanuel Ungureanu - Faceboook . / Foto 2: pixabay.com Andrei Flutur a murit! Tânărul a pierdut lupta cu boala / Foto 1: Emanuel Ungureanu - Faceboook . / Foto 2: pixabay.com

 

 


Soția și apropiații săi au anunțat duminică că Andrei a murit. Tânărul s-a zbătut între viață și moarte la Institutul de Gastroenterologie din Cluj-Napoca, unde era intubat pe secția de ATI fiindcă se afla într-o stare critică.

 


Tânărul a avut nevoie disperată de ajutor prin donare de sânge pentru a putea face dializă hepatică, motiv pentru care s-au făcut diverse apeluri la bunătatea oamenilor. 

Deputatul Emanuel Ungureanu a fost foarte implicat în acest caz și i-a rugat pe oameni să fie alături de Andrei, care făcea parte din „familia” sa mare, Asociația pentru Solidaritate și Empatie Delia Grădinaru. Acesta și-a luat luni rămas bun de la acesta într-o postare pe Facebook, mulțumind oamenilor pentru efortul depus în campania de donare de sânge. Înmormântarea va avea loc luni, de la ora 18, la capela din Cimitirul Mănăștur.


„Azi ne luăm rămas bun de la Andrei.

Familia mea extinsă Asociația pentru Solidaritate și Empatie Delia Grădinaru este în doliu.


Astăzi, de la ora 18, în capela din Cimitirul Mănăștur din Cluj-Napoca(în proximitatea Bisericii Ortodoxe din Cimitir) va fi depus trupul neînsuflețit al tânărului Andrei Flutur.

Vă mulțumesc frumos tuturor celor care ați donat sânge pentru el în ultimele zile și pentru cei care, de-a lungul anilor, ați donat clipe de fericire pentru el și colegii lui, în taberele minunate pe care le-am organizat pentru ei.


Toți cei care l-au cunoscut și vor să-si ia rămas bun de la Andrei, o pot face în locul amintit.

După un scurt serviciu religios de priveghi, Andrei va fi înmormântat în localitatea natală.

Suntem alături de soția lui Andrei, Andrada și ea este o tânără cu insuficiență renală cronică, cu multiple probleme de sănătate, care luptă pentru viață și este sprijinită prin Asociația mea și Asociatia Derzelas condusă de un om tare bun Liana Salcudean.

Dumnezeu să-i mângâie pe cei din familia lui Andrei, mai ales pe mama lui, care i-a fost alături în toți acești ani de cruntă suferință.

Dumnezeu să-i ierte pe medicii care din neglijență sau neștiință i-au grăbit sfârșitul lui Andrei.

Drum lin spre stele, Andrei!”, a spus Emanuel Ungureanu pe Facebook.

Deși multă lume a donat sânge, Andrei ar fi murit din cauza unor „erori și neglijențe medicale”, devenind o nouă victimă a sistemului sanitar românesc. Moartea lui Andrei, un tânăr de numai 34 de ani, putea fi evitată, susține Emanuel Ungureanu.

Redacția monitorulcj.ro transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate. Odihnește-te în pace, Andrei!

CITEȘTE ȘI:

Andrei, o victimă a sistemului? Deputatul Ungureanu acuză „erorile medicale grave” care i-au adus sfârșitul: „Sistemul dă vina pe mort!”

Andrei nu a supraviețuit! Tânărul, intubat la ATI în Cluj-Napoca, a murit din cauza unei boli nemiloase. „O să ne fie dor de tine!”

abonare newsletter