Un bărbat, din judeţul Galaţi, este cercetat de poliţiştii clujeni pentru comercializarea unor produse contrafăcute, faptă prin care ar fi cauzat un prejudiciu de circa 3.500 de lei.
Tribunalul Specializat Cluj a admis cererea societăţii care administrează clubul CFR Cluj de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, stabilind termen pentru continuarea procesului data de 8 mai.
Evoluţia monedei naţionale nu a fost influenţată de decizia de politică monetară a BNR, ea reuşind să îşi continue aprecierea faţă de francul elveţian şi dolar.
Premieră medicală la Câmpia Turzii: de miercuri, 4 februarie, se fac operații laparoscopice! Performantul aparat, pentru intervenții chirurgicale abdominale, a fost achiziționat de către spital în luna noiembrie 2014, fiind finanțat în totalitate de către Consiliul Local și Primăria Câmpia Turzii.
Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă şi-a prezentat demisia din funcţie, miercuri, în Plenul CC, invocând presiunile exercitate asupra instituţiei în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale.
Un accident rutier grav a avut loc marţi, 3 februarie, în jurul orei 22:30, în localitatea Răscruci, când şoferul un autocar nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj şi a lovit o maşină Volkswagen condusă de un tânăr de 24 de ani.