Unul dintre conturile principale ale PSD, cel de la sediul central al partidului, este blocat în urma unei popriri în valoare de peste 55.000 de euro, impusă de Primăria Capitalei, pentru datorii de la lansarea lui Victor Ponta de pe Arena Naţională, din 2014, potrivit unor surse social-democrate.
Instituţia Prefectului – judeţul Cluj a verificat legalitatea celor două hotărâri de Consiliu Județean prin care Mihai Seplecan a fost demis din funcția de președinte de Consiliu Județean. Cele două documente sunt legale astfel că Seplecan nu va mai fi repus în funcție.
Trei candidați se luptă pentru conducerea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj: Ioan Rotar, Ioan Ștefan Groza și Cornel Cătoi.
Actorul şi fostul guvernator al statului american California Arnold Schwarzenegger a publicat vineri, pe contul său de Instagram, o fotografie în care acesta apare dormind lângă statuia sa din faţa Greater Columbus Convention Center din Ohio, informează people.com.
Cluj Arena va fi, în luna martie, gazda unui meci a naționalei de fotbal a României. Acesta lucru a fost confirmat, vineri, de către oficialii FRF după ce zilele acestea au efectuat o vizită la al doilea stadion ca mărime din țară.