Localnicii din Săpânța și-au făcut cruce marţi când au văzut că în curtea unui consătean mai mulți criminaliști au început să sape în căutarea unor probe care să elucideze misterul unui deces produs în urmă cu 12 ani.
Un accident de circulaţie a avut loc în jurul orei 15:30 pe DN1C în localitatea Răscruci. Şoferul unui autoturism care circula pe direcţia Dej – Cluj-Napoca s-a angajat în depăşirea unei autobasculante care vira pe un drum secundar la stânga şi a intrat în coliziune laterală cu autobasculanta.
Un student de la UTCN din anul trei a fost plecat semestrul trecut cu o bursă Erasmus în Olanda şi se declară uimit cât de bine funcţionează sistemul de transport olandez.
Primarul Emil Boc a semnat contractul de finanțare în cadrul programului de cooperare elveţiano-român care presupune modernizarea iluminatului interior pentru două clădiri ale Primăriei Cluj-Napoca, dar şi iluminatul public stradal pentru un număr de 22 de străzi.
Un accident rutier grav a avut loc luni, 13 iulie, în jurul orei 18:00, la intersecţia străzilor Piaţa Abator cu Anton Pann, din Cluj-Napoca, soldat cu rănirea gravă a unei persoane.