Sute de călători au fost nevoiți să aștepte ore în șir în frig, pe un câmp, după ce locomotiva trenului în care se aflau s-a defectat de două ori. Trenul mergea pe ruta București-Cluj-Napoca, iar călătorii au ajuns la destinație cu o întârziere de 6 ore.
De luni începe un nou an universitar, iar cererea pentru cămine este mult mai mare decât oferta. Așa că mii de studenți vor fi nevoiți să plătească sute de euro lunar pe chirii, pentru a putea să urmeze cursurile unei facultăți din Cluj.
În perioada 27 septembrie-21 octombrie 2018 Muzeul de Artă din Cluj-Napoca va găzdui o expoziție care marchează cele șase decenii de creație a pictorului clujean Teodor Botiș.
Federaţia Română de Fotbal a lansat, o competiţie destinată jucătorilor sub 13 ani din mediul rural, Cupa Satelor, pe care o organizează împreună cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
După întâlnirea afaceristului Ion Țiriac cu primarul Clujului, Emil Boc, sponsorii sunt cei care vor contribui decisiv în aducerea unui turneu de tenis feminin (WTA) la Cluj-Napoca.
Majoritatea candidaţilor români (peste 80%) la ocuparea unui loc de muncă au o părere prea bună despre nivelul lor de competenţă lingvistică, respectiv au impresia că vorbesc o limbă la nivel avansat, deşi nivelul lor real este unul mediu, consideră experţii INACO - Iniţiativa pentru Competitivitate.
Echipa de baschet feminin Universitatea Cluj a disputat primul meci din noul sezon competițional, în primul tur al Cupei României, în compania formației Phoenix Constanța, această fază a competiției desfășurându-se în sistemul tur-retur.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) intenţionează să efectueze vineri, 28 septembrie, recepţia podului Gilău pentru a deschide apoi circulaţia pe cei aproape nouă kilometri ai tronsonului Gilău – Nădăşelu din A3, recepţionaţi încă anul trecut.
Perechea euro/leu s-a menținut în jurul valorii de 4,66 lei, în a patra ședință consecutivă de creștere, în timp ce dolarul și francul elvețian s-au depreciat ușor.
Formaţia CFR Cluj a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Chindia Târgovişte, într-un meci din 16-imile de finală ale Cupei României, şi s-a calificat în optimile competiţiei.